Sentința a devenit definitivă: Elveţia va returna Statelor Unite 150 de milioane de dolari care erau blocaţi în conturi bancare
Dimensiune font:
Elveţia va returna Statelor Unite 150 de milioane de dolari care erau blocaţi în conturi bancare, pentru a fi daţi victimelor unei scheme piramidale puse în practică de escrocul american Robert Allen Stanford, a anunţat, luni, Ministerul elveţian al Justiţiei, transmite Reuters, conform news.ro.
Stanford, un fost finanţist din Texas, a fost condamnat în 2012 de către un juriu din Houston, într-un caz de fraudă în valoare de 7,2 miliarde de dolari, care s-a desfăşurat pe parcursul a două decenii şi care a fost eclipsat numai de schema piramidală derulată de americanul Bernie Madoff.
Elveţia a mai returnat anterior 50 de miliarde de dolari.
Stanford, care execută o pedeapsă de 110 de închisoare, a ascuns milioane de dolari sustraşi de la Stanford International Bank din Antigua la divizia elveţiană a băncii franceze Societe Generale, pe care i-a folosit pentru a finanţa achiziţia unei flote de avioane private şi a unui yacht, potrivit documentelor din instanţă.
”Deblocarea fondurilor a fost posibilă după ce sentinţa împotriva lui Allen Stanford a devenit definitivă”, a explicat Ministerul de Justiţie al Elveţiei.
Societe Generale a contestat ani de zile acuzaţiile că nu şi-a respectat obligaţiile de prevenire a spălării banilor, atunci când a acceptat banii lui Stanford, arată documente din justiţia elveţiană.
Un purtător de cuvânt al Societe Generale a refuzat să comenteze, luni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau