Sentinţa în cazul Gheorghe Vlădan, amânată pentru săptămâna viitoare

default

Dimensiune font:

| 05-02-2013 14:40

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat, marţi, pentru 12 februarie, pronunţarea sentinţei în cazul Gheorghe Vlădan, autorul atacului armat din 5 martie 2012 de la coaforul din zona Perla.

Este pentru a doua oară când tribunalul amână decizia în acest caz.

La ultimul termen al procesului din 21 ianuarie, procurorii au cerut judecătorilor ca Gheorghe Vlădan să fie condamnat la închisoare pe viaţă, motivul fiind că acesta şi-ar fi premeditat fapta şi avea discernământ în momentul săvârşirii ei.

Tot atunci, Gheorghe Vlădan a declarat, în ultimul său cuvânt, că nu îşi poate explica cum s-au produs evenimentele pentru care este judecat şi i-a mulţumit judecătorului pentru că i-a permis să-şi spună părerea în timpul procesului.

Gheorghe Vlădan este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Procurorii au stabilit că, pe 5 martie 2012, Gheorghe Vlădan a intrat într-un coafor din Bucureşti, unde lucra soţia sa, şi a tras cu un pistol marca Glock de calibru 9 mm asupra persoanelor care se aflau în salon. Două femei au murit pe loc, printre care şi soţia lui Vlădan, iar şase persoane au fost rănite. El a tras şi în direcţia altor două persoane, dar nu le-a rănit.

Potrivit expertizei efectuate de INML, Gheorghe Vlădan a avut discernământ când a săvârşit fapta.

Conform anchetatorilor, Vlădan a luat decizia de a-şi ucide soţia şi pe colegele acesteia de la coafor după ce a citit acţiunea de divorţ depusă la Judecătoria Sectorului 4.

Pe 20 decembrie 2011, soţia sa, Florina Vlădan, a depus la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti acţiunea de divorţ, motivul fiind că Gheorghe Vlădan avea un comportament agresiv, ceea ce a determinat-o să părăsească domiciliul conjugal.

Iniţial, pe 18 ianuarie 2012, Vlădan şi-a depus arma (un pistol marca Glock, calibru 9x19) într-un magazin de specialitate pentru a fi vândută, după care pe 29 februarie se răzgândeşte şi îşi recuperează pistolul.

De la magazin, el a mers acasă şi a pregătit două încărcătoare din dotarea pistolului: un încărcător cu 11 cartuşe, toate cu vârf teşit şi un încărcător cu 10 cartuşe (7 cu vârf oval şi 3 cu vârf teşit).

În dimineaţa zilei de 5 martie 2012, în jurul orei 7,00, Gheorghe Vlădan s-a deplasat la coaforul din zona Perla, unde a aflat programul de muncă al soţiei. Pleacă de la coafor şi revine în jurul orei 14,00, având o scurtă discuţie cu Florina Vlădan în faţa salonului.

Observând că în coafor sunt şi colegele soţiei, Vlădan a decis că este momentul să acţioneze, se deplasează la domiciliu, de unde ia încărcătorul cu 11 cartuşe, consumă alcool (alcoolemia stabilită la ora 22,50 era de 0,25 g la mie), se urcă la volanul autoturismului şi revine la coafor.

În jurul orei 17,30, Vlădan a pătruns în salon, vorbind la telefonul mobil, cu ochelari de soare pe ochi şi cu pistolul încărcat purtat la spate. El s-a deplasat în partea dreaptă a salonului şi a continuat să vorbească la telefon în apropierea soţiei sale. Cei doi au o scurtă discuţie referitoare la divorţ, femeia explicându-i că nu mai au sens discuţiile pe această temă şi i-a solicitat să plece.

Vlădan a mers apoi spre sala de primiri a salonului, unde a îmbrâncit-o pe o colegă a soţiei, cea care îi răspundea la telefon atunci când el suna după Florina.

În acel moment, soţia s-a apropiat de Vlădan, îl apostrofează pentru gestul său, însă observă că acesta duce mâna la spate şi scoate pistolul şi apucă să îi spună: 'George, vrei să mă împuşti?'.

Au fost ultimele ei cuvinte. Vlădan o împuşcă în zona pieptului, glonţul trecând prin corp, femeia cade la podea şi începe să se târască din faţa atacatorului spre salonul de coafură.

Impasibil, din sala de primire, Vlădan a îndreptat arma spre o angajată şi trage al doilea cartuş, cauzându-i femeii plăgi prin împuşcare în zona proximală gamba bilaterală.

Imediat, Vlădan se deplasează spre salonul de frizerie, unde din spaţiul de intrare a deschis focul în direcţia unei alte femei, însă nu a vătămat-o deoarece aceasta s-a refugiat, apoi trage în direcţia unui bărbat pe care l-a împuşcat în zona bazei toracelui drept, glonţul ieşind din corp şi oprindu-se în dulapul din lateralul său.

Vlădan mai împuşcă o persoană la nivelul genunchiului stâng şi ratează o femeie care a reuşit să se refugieze sub tejgheaua de frizerie.

Potrivit procurorilor, impasibil şi sigur de sine, Vlădan s-a îndreptat apoi spre salonul de coafură, trecând indiferent pe lângă soţia sa, care încă mai trăia şi din zona de acces a deschis focul asupra altor trei persoane.

Apoi Vlădan a îndreptat arma spre o femeie, care era 'încremenită' de spaimă, cu mâinile la cap, pe canapeaua din salon de coafură, pe care a împuşcat-o în coapsa dreaptă, s-a deplasat spre centrul salonului şi a tras în altă persoană, căreia i-a provocat mai multe răni.

La un moment dat, Vlădan s-a oprit în zona paravanului amplasat în salonul de coafură şi, pentru câteva fracţiuni de secundă, a privit în jur pentru a vedea dacă mai sunt şi alte persoane în încăpere.

El a observat cum una din femei, împuşcată deja cu două focuri de armă, încerca să părăsească încăperea şi se târa pe lângă soţia lui Vlădan, care încă mai trăia, aşa că s-a îndreptat spre ea şi din poziţia şoldului a tras al unsprezecelea cartuş în zona capului, glonţul trecând prin victimă şi perforând zidăria încăperii.

Înainte de a părăsi salonul de coafură, atacatorul a văzut o altă persoană care se refugia după un paravan existent în încăpere, a îndreptat pistolul spre ea, dar nu mai avea muniţie.

După comiterea faptelor, Vlădan s-a predat la personalul de pază al unei societăţi comerciale din apropierea salonului, unde a fost identificat şi apoi reţinut.

AGERPRES

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei