Sibiu: Minima anului de minus 23,6 grade la Dumbrăveni şi un strat de zăpadă de 1,8 metri la Bâlea Lac
Dimensiune font:
Marţi dimineaţa s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură de la începutul anului, în oraşul Dumbrăveni, de minus 23,6 grade Celsius, cu trei grade mai frig decât în Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraşului, a precizat marţi pentru AGERPRES, Udo Reckerth, purtător de cuvânt al Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud (CMRTS).
'Minima acestui an s-a înregistrat azi-dimineaţă la Dumbrăveni, unde au fost minus 23,6 grade Celsius. Stratul cel mai mare de zăpadă din judeţul Sibiu este la Bâlea Lac, de 180 de centimetri', a precizat reprezentantul CMRTS.
La Bâlea Lac riscul de producere de avalanşe este în continuare mare, adică de gradul patru o scară de la unu la cinci, conform meteorologilor.
'Pentru prevenirea accidentelor montane, solicităm turiştilor să nu efectueze ascensiuni pe traseele turistice superioare cabanelor din zona de nord a munţilor Făgăraş şi de asemenea să evite practicarea sporturilor de iarnă în această zonă. În zona turistică Bâlea Lac accesul la cabane se poate face doar cu telecabina de la Bâlea Cascadă', a precizat Adrian David, Şeful Salvamont Sibiu.
Potrivit acestuia, turiştii ar trebui să se adreseze salvamontiştilor înainte să practice sporturile de iarnă în zona turistică Bâlea Lac. Cei care ajung la Hotelul de Gheaţă şi la cabanele de la Bâlea Lac, trebuie să aibă echipament de iarnă şi echipament de salvare din avalanşă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau