Siria: Washingtonul acuză Damascul de bombardarea Universităţii din Alep
Dimensiune font:
Departamentul de Stat al SUA a acuzat autorităţile siriene c-au întreprins bombardamente aeriene asupra Universităţii din Alep, soldate cu peste 80 de morţi şi aproape 160 de răniţi, transmite joi agenţia RIA Novosti.
''Statele Unite sunt şocate de atacul sângeros comis marţi de regimul sirian asupra Universităţii din Alep'', se afirmă într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland. Potrivit acesteia, care citează ''martori de la faţa locului'', ''avioane ale armatei guvernamentale au bombardat infrastructurile universităţii''.
Agenţia de presă oficială siriană SANA a afirmat că două rachete trase de terorişti au explodat la universitate marţi, în prima zi de examene. Conform primarului din Alep, printre victimele atacului figurează în principal studenţi şi refugiaţi cazaţi în campusul universitar.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a calificat atacul din Alep drept ''o crimă de război''. La rândul său, Rusia a denunţat ceea ce ea a numit drept ''o provocare sângeroasă'' şi ''un nou masacru în rândul unor persoane nevinovate din Siria''.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau