Spectacol rar pe cerul României. Cum s-a văzut aurora boreală de la Târgoviște: „Nu mi-am putut închipui...”
Dimensiune font:
Aurora boreală a pictat un spectacol feeric deasupra României, în noapte de vineri spre sâmbătă. Cerul României s-a transformat intr-o pânză roșie uriașă. A fost un spectacol rar, care a putut fi admirat în Târgoviște, dar și în alte orașe ale țării.
De-a lungul nopții, aurora a „dansat” pe cer, manifestându-se sub forma unor draperii roșiatice în mișcare, atingând apogeul intensității în aproximativ 4-5 momente distincte. Lumina sa vie era vizibilă cu ochiul liber, dezvăluind o paletă de culori fascinantă, deși nu la fel de saturată ca în fotografiile surprinse.
Acest fenomen rar a creat o experiență unică și de neuitat pentru cei norocoși care l-au putut admira.
„Spectacolul aurorei deasupra României noaptea trecută a fost total, fabulos și istoric. S-a văzut toată noaptea ca o pânză roșiatică pe cer, și ca draperii în mișcare în cele circa 4-5 maxime, cu activitate intensă. S-a văzut foarte bine cu ochiul liber, atât ca intensitate luminoasă, cât și culoarea, sigur, nu atât de saturată cum apare în imagini. Culorile sunt reale, chiar am aplicat ceva desaturare la procesare deoarece erau prea intense. Nu mi-am putut închipui că vreodată se va putea vedea la acest nivel aurora boreală din România. Am avut impresia că mă aflu în țările nordice”, a precizat președintele Societății Aastronomice Române de Meteori (SARM), Valentin Grigore.
Cauza apariției acestui fenomen este o furtună magnetică puternică.
„În permanență pe parcursul a circa două ore (și încă se continuă) a existat o pânză de culoare roșie, de la Vest la Est. Au fost câteva intensificări puternice, cu coloane de lumină, perfect vizibile cu ochiul liber, inclusiv culoarea roșie. Este un fenomen unic de așa intensitate pentru latitudinile României, care poate continua toată noaptea, nu știm”, a mai spus Valentin Grigore.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau