SUA - 2.400 de decese asociate COVID-19 în 24 de ore, cel mai mare bilanț de la începutul pandemiei
Dimensiune font:
Statele Unite au anunţat miercuri, în ajunul sărbătorii de Ziua Recunoştinţei, peste de 2.400 de decese asociate COVID-19 în 24 de ore, potrivit datelor oferite de Universitatea Johns Hopkins, un bilanţ al deceselor care nu a mai fost atins de peste şase luni, relatează AFP.
În ţară s-au înregistrat totodată aproape 200.000 de noi cazuri de COVID-19, potrivit sursei citate.
Aceasta a fost a doua zi consecutivă în care s-a depăşit pragul zilnic de 2.000 de decese.
Ultima dată când numărul deceselor a depăşit 2.400 într-o singură zi a fost la începutul lunii mai, în plină criză sanitară în Statele Unite.
Confruntate cu un nou focar de epidemie, care se află în faza "exponenţială" în SUA potrivit autorităţilor din domeniul sănătăţii, numeroase state au reimpus, una după alta, restricţii în pofida sosirii sezonului sărbătorilor de iarnă.
Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving) este o mare sărbătoare în SUA, pentru mulţi mai importantă decât Crăciunul, în care prietenii şi familiile se reunesc în jurul tradiţionalului curcan umplut.
Fără a interzice deplasările, Centrele Americane de Prevenire şi Control al Bolilor (CDC) au cerut pentru prima dată americanilor să nu călătorească pentru această sărbătoare.
Statele Unite, ţara cea mai afectată de pandemia de COVID-19 în cifre absolute, au înregistrat în total peste 12,7 milioane de cazuri şi 262.080 de decese.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau