SUA pune condiţii pentru a ridica vizele pentru români. Bogdan Aurescu: Cei care nu îndeplinesc criteriile să nu aplice
Dimensiune font:
Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a transmis de la Washington care sunt condiţiile pe care americanii le pun pentru a ridica obligativitatea vizelor pentru români.
"Avem nevoie de sprijinul părţii americane, că până la urmă este vorba de un obiectiv comun, aşa cum este el trecut şi în declaraţia comună privind parteneriatul strategic pentru secolul XXI din 2011 şi reiterată în toate discuţiile pe care România le-a avut la cel mai înalt nivel, şi pentru asta avem nevoie să cunoaştem exact care sunt motivele care duc la respingerea anumitor cereri pe care unii cetăţeni români le fac pentru această viză de scurtă şedere. (…) Este nevoie de conştientizare publică în aşa fel încât cei care aplică pentru o astfel de viză, dacă nu îndeplinesc condiţiile pe care autorităţile americane le cer şi le verifică în fiecare caz în parte, să nu aplice, pentru că este evident că cererea va fi respinsă”, a afirmat Aurescu, conform Adevărul.
Singura cerinţă pe care trebuie să o mai îndeplinească România
„România mai trebuie să îndeplinească o cerinţă, e vorba de o rată de refuz care să nu depăşească 3%. Ori în momentul de faţă suntem pe anul fiscal 2020, nu avem datele pentru anul fiscal american în curs, suntem la un procent de 10,14%. E nevoie de această campanie de conştientizare publică pe care ne dorim să o demarăm, dar pe care nu am putut să o declanşăm până acum pentru că am vrut să cunoaştem exact care sunt aceste motive ale respingerii cererilor de viză”, a mai afirmat Bogdan Aurescu.
Cine aplică pentru viză trebuie să demonstreze că nu vrea să emigreze
Conform reglementărilor autorităţilor de la Washington, orice solicitant de viză trebuie să demonstreze personalului consular american că „nu are intenţia de a emigra în Statele Unite ale Americii”. Acest lucru se poate realiza prin aşa-numitele „legături puternice” (strong ties) cu alt stat decât SUA. Personalul consular american lucrează după aceste reguli pentru că Secţiunea 214 (b) a Legii pentru Imigrare şi Naţionalitate arată că „toţi solicitanţii de viză temporară sunt consideraţi potenţiali imigranţi până când, în momentul solicitării vizei, aceştia demonstrează ofiţerului consular că nu au intenţia să emigreze în SUA”, mai arată sursa citată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau