Țara europeană care plătește concediul de paternitate 100 la sută
Dimensiune font:
Începând cu 1 ianuarie 2021, în Spania concediul de paternitate nu mai diferă cu nimic de concediul de maternitate, atât mama, cât și tatăl vor avea fiecare 16 săptămâni de concediu, scrie El País.
De la opt săptămâni, cât era în 2019, durata concediului proaspeţilor taţi a crescut la 12 săptămâni în 2020, iar de anul acesta noii părinți din Spania se vor bucura de o perioadă de concediu egal, netransferabil și plătit, de 16 săptămâni, care poate fi prelungit cu două săptămâni pentru fiecare copil în cazul unei nașteri multiple.
În Franța, de exemplu, concediul de paternitate este în prezent doar două săptămâni (deși se prevede creșterea acestuia la 28 de zile mai târziu, pe parcursul anului), în Portugalia – 15 zile și în Marea Britanie, tot două săptămâni.
Cele 16 săptămâni sunt plătite 100% de către stat și netransferabile, ceea ce înseamnă că, dacă unul dintre părinți decide să nu-și ia liber, celălalt părinte nu poate profita de concediu.
Noua lege „transmite mesajul că tații au dreptul și obligația de a fi îngrijitori, în exact aceleași condiții și în aceiași termeni ca și femeile”, spune sociologul Constanza Tobío.
Legea cere ca primele șase săptămâni de concediu să fie luate împreună de către cei doi soți. Apoi unul dintre ei se întoarce la locul de muncă, iar celălalt are grijă de copil și apoi invers, iar ulterior copilul să meargă la grădiniță.
În România, durata concediului paternal este limitată la cinci zile lucrătoare, dar poate fi extinsă cu încă zece zile lucrătoare dacă tatăl copilului a absolvit cursuri de puericultură. O altă deosebire între legislația românească și cea spaniolă este faptul că majorarea duratei concediului paternal se poate acorda numai o singură dată, indiferent de numărul copiilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau