Temperaturi RECORD în Marea Britanie. A fost înregistrată cea mai călduroasă zi de Anul Nou
Dimensiune font:
Marea Britanie a înregistrat cea mai călduroasă zi de Anul Nou.
Marea Britanie a înregistrat cea mai călduroasă zi de Anul Nou, temperaturile depăşind 16 grade Celsius într-o perioadă a anului când de obicei se înregistrează aproximativ 7 grade Celsius, relatează Agerpres, citând dpa.
Serviciul meteorologic britanic Met Office a anunţat că în St James's Park, centrul Londrei, s-au înregistrat 16,3 grade Celsius, ceea ce înseamnă că este "probabil să se confirme" drept temperatura maximă record atinsă de Anul Nou.
Ultima temperatură maximă record fusese înregistrată în 1916
Până în prezent, temperatura maximă record a fost de 15,6 grade Celsius, înregistrată în Bude, Cornwall, în 1916.
"St James's Park a fost probabil cea mai caldă locaţie din Anglia, iar temperatura înregistrată astăzi (1 ianuarie) de 16,3 grade Celsius în Marea Britanie va fi probabil confirmată ca un nou record maxim de temperatură de Anul Nou. Scoţia şi Ţara Galilor au înregistrat şi ele temperaturi maxime record de 15,9 grade Celsius şi respectiv 15,6 grade Celsius", a scris Met Office pe Twitter.
Cea mai ridicată temperatură înregistrată până acum de Anul Nou în Scoţia a fost de 14,5 grade Celsius în Inverurie, Aberdeenshire, în 1992, în timp ce în Ţara Galilor o temperatură record de 15,1 grade Celsius a fost înregistrată în 2015 în Hawarden şi Prestatyn.
"Ultimele două zile au fost excepţional de blânde, atât ziua, cât şi noaptea", a spus meteorologul Tom Morgan de la Met Office.
Serviciul meteorologic britanic a anunţat anterior că temperaturile au crescut în timpul nopţii, ajungând la 16,5 grade Celsius în Bala, Gwynedd, nordul Ţării Galilor, în ajunul Anului Nou.
Regatul Unit a înegistrat și ziua cea mai călduroasă de 31 decembrie din istorie
Regatul Unit a înregistrat vineri și ziua de Sfântul Silvestru cea mai caldă din istorie, cu peste 15 grade înregistrate în nord-estul ţării, a anunţat serviciul meteorologic britanic (Met Office), relatează AFP.
"Coningsby, în comitatul Lincolnshire, a înregistrat o temperatură de 15,3 grade Celsius astăzi, ceea ce înseamnă că astăzi este ziua de Sfântul Silvestru cea mai caldă înregistrată în Regatul Unit", a anunţat Met Office pe Twitter.
Precedentul record data din 2011, când o temperatură de 14,8 grade a fost măsurată la Colwyn Bay, oraş balnear din Ţara Galilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau