Texas a devenit primul stat american cu peste 1 milion de infectari, in contextul in care SUA se confrunta cu cel de-al treilea val al pandemiei
Dimensiune font:
Texas a devenit primul stat federal american care a depasit pragul de 1 milion de cazuri de infectare cu noul coronavirus, sambata, in contextul in care Statele Unite se confrunta cu cel de-al treilea val al pandemiei de COVID-19 si a inregistrat peste 100.000 de infectari zilnice de trei ori in mai putin de o saptamana, informeaza Reuters.
In Texas, cresterea numarului de cazuri noi a provenit in ultima saptamana in principal din comitatele Harris, Dallas si El Paso, potrivit unui bilant realizat de Reuters. Aceasta crestere pune presiune pe unitatile medicale, iar municipalitatea din El Paso a transformat un centru de congrese intr-un spital de campanie.
Daca Texas ar fi fost o tara independenta, ar fi ocupat locul al 10-lea in clasamentul celor mai afectate state din lume prin prisma numarului total de cazuri de COVID-19. Acest stat american a raportat in medie aproximativ 8.000 de cazuri noi in fiecare zi in saptamana trecuta, potrivit unui bilant alcatuit de jurnalistii de la Reuters.
Texas, care detine putin peste 10% din totalul cazurilor confirmate in Statele Unite, a raportat cel mai mare numar de cazuri noi depistate in aceasta tara saptamana trecuta, fiind urmat in acest clasament de statul Illinois, care are o populatie de doua ori mai mica.
California, primul stat american care a depasit pragul de 600.000 de cazuri de COVID-19 in august, se afla in prezent la mica distanta in spatele statului Texas prin prisma numarului total de infectari si de decese.
California - cel mai populat stat american - a inregistrat in medie 30.000 de infectari in ultimele sapte zile si a raportat un total de peste 950.000 de cazuri de coronavirus.
Comitatul Los Angeles din California, in care au fost raportate 33% din totalul cazurilor inregistrate in acest stat, a cumulat pana pe 5 noiembrie cel mai mare numar de decese - 7.118.
Odata cu apropierea sarbatorilor de iarna si a anotimpului rece, oficialii americani din domeniul sanatatii au tras un semnal de alarma si au cerut populatiei sa respecte normele sanitare, pentru a stopa cresterea numarului de cazuri din ultimele doua saptamani.
Statele Unite este tara cel mai grav afectata din lume de pandemia de COVID-19, cu peste 9,8 milioane de cazuri de infectare si peste 230.000 de decese asociate acestei maladii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau