Trei copii și un bătrân, la un pas să ardă de vii
Dimensiune font:
Trei copii şi un bătrân au fost transportaţi, sâmbătă seară, la spital în urma unui incendiu care a cuprins un apartament al unui bloc din municipiul Giurgiu, pompierii stabilind că focul ar fi fost provocat.
Potrivit unui comunicat emis, duminică, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, focul s-a manifestat la un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc de patru nivele.
"Prin 112 am fost anunţaţi aseară că la un apartament dintr-un bloc de locuinţe din municipiul Giurgiu, situat pe şoseaua Alexandriei, a izbucnit un incendiu. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de descarcerare care au constatat faptul că incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă, într-unul dintre apartamentele de la etajul al treilea. În interior nu se aflau persoane, uşa fiind deschisă. Deoarece pe scară era foarte mult fum, iar temperatura era ridicată din cauza flăcărilor, pompierii au evacuat toţi locatarii din apartamentele situate la ultimele două etaje, iar locatarii de la parter şi primele două etaje s-au autoevacuat", precizează sursa citată.
În urma evenimentului, trei minori cu vârste de trei, şase, respectiv 16 ani şi un bătrân de 86 de ani au fost transportaţi la spital intoxicaţi cu fum.
Pompierii au stabilit că, în urma incendiului, au ars mobilierul din interiorul apartamentului unde s-a manifestat incendiul, uşa de la intrare şi articole textile. De asemenea, a fost distrusă uşa şi au fost afectaţi pereţii şi tavanul garsonierei vecine.
Din primele cercetări efectuate a reieşit faptul că focul ar fi fost provocat intenţionat, astfel că la faţa locului au sosit şi echipaje de poliţişti care vor continua cercetările pentru a stabili cu exactitate cine a fost autorul incendiului şi condiţiile în care apartamentul a luat foc.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau