ULTIMA ORĂ China anunță că armata chineză nu va asista pasiv, dacă Nancy Pelosi merge în Taiwan: 'Vor acţiona ferm'
Dimensiune font:
Armata chineză nu va rămâne pasivă dacă preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, va face o vizită în Taiwan aşa cum a anunţat, a avertizat marţi un purtător de cuvânt al ministerului apărării de la Beijing, conform agenţiei Xinhua.
Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, Tan Kefei a declarat că China cere Statelor Unite să îşi onoreze promisiunea de a nu susţine independenţa Taiwanului, iar dacă partea americană insistă asupra vizitei, forţele armate chineze vor acţiona ferm pentru a împiedica orice amestec extern sau orice manevră separatistă a autorităţilor de la Taipei, scrie agerpres.ro.
Purtătorul de cuvânt a reiterat poziţia cunoscută a Chinei privind apărarea suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale, în condiţiile în care Beijingul consideră Taiwanul un teritoriu chinez care trebuie să revină sub autoritatea sa.
Tan a adăugat că partea chineză a arătat clar Washingtonului că se opune unei eventuale vizite în Taiwan a preşedintei Pelosi. Dacă aceasta ar ajunge în insulă, "ar încălca grav principiul unei singure Chine şi prevederile celor trei comunicate comune chino-americane, ar afecta grav suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei şi ar deteriora grav bazele politice ale relaţiilor dintre China şi SUA", a spus el.
Potrivit reprezentantului ministerului apărării, ar urma inevitabil o deteriorare gravă a legăturilor bilaterale, inclusiv militare, şi s-ar ajunge la o nouă escaladare a tensiunilor din Strâmtoarea Taiwan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau