ULTIMUL sondaj din SUA: La cât a ajuns diferența dintre Joe Biden și Donald Trump
Dimensiune font:
Sondajele îl plasează în continuare, ca şi în ultimele luni, pe democratul Joe Biden în postura de favorit în alegerile prezidenţiale din SUA în preziua scrutinului, însă republicanul Donald Trump afirmă că va demonstra din nou că acestea sunt mincinoase, cum s-a întâmplat şi în cazul victoriei sale surpriză din 2016, relatează AFP.
Potrivit mediei sondajelor de opinie întocmite de site-ul RealClearPolitics, Joe Biden, cu 51% din intenţiile de vot, are un avans de 6,7% puncte procentuale asupra lui Donald Trump (44,3%), scrie agerpres.ro.
Citește și: Gabriela Firea dă de pământ cu Ludovic Orban: ‘Inculpat pentru cel puțin trei infracțiuni – corupție și abuz în serviciu, șantaj la adresa bucureștenilor și cumpărare de voturi’
Acest avantaj a rămas la nivel global stabil de-a lungul lunilor, chiar dacă uneori a atins vârfuri de circa zece puncte procentuale.
Avansul actual reprezintă mai mult decât dublul celui de care dispunea Hillary Clinton în ajunul votului din urmă cu patru ani. La momentul respectiv, sondajele s-au dovedit a fi relativ corecte privind votul popular, câştigat de democrată.
Pentru a ajunge la Casa Albă, democratul trebuie însă să-şi asigure majoritatea marilor electori atribuiţi statelor. Pentru a realiza acest lucru atenţia se va concentra pe o mână de state-cheie susceptibile să treacă de la o tabără la alta.
Joe Biden conduce confortabil în faţa lui Donald Trump în sondajele din Michigan (+5,1 puncte) şi Wisconsin (+6,6 puncte), două state din nordul SUA câştigate, spre surprinderea generală, de miliardarul republican în urmă cu patru ani şi care au contribuit la victoria sa.
Citește și: Video Dan Bittman, filmat în timp ce cânta într-un restaurant din Capitală
În Pennsylvania, unul dintre statele cele mai urmărite la aceste alegeri, avansul său este puţin mai mic, de 4,3 puncte, mai apropiat de marja de eroare.
În statele-cheie din sudul ţării, intenţiile de vot sunt mult mai strânse.
În Florida, unde Donald Trump trebuie cu orice preţ să câştige dacă nu vrea să-şi compromită şansele la un al doilea mandat, candidaţii sunt umăr la umăr, Joe Biden având un avans de un punct procentual. Democratul conduce potrivit ultimului sondaj al New York Times/Siena (+3 puncte), dar potrivit celui Washington Post/ABC News republicanul este în frunte (+2 puncte).
Aceeaşi situaţie şi în Arizona, unde Joe Biden are un avans de un punct procentual.
Citește și: Silviu Predoiu, fostul șef operativ al SIE: ‘Am decis sa candidez pentru un loc în Parlament. Politica trebuie să fie despre cei din jurul tău și nu despre tine’
În Carolina de Nord, curbele s-au încrucişat în ultima linie dreaptă şi îi acordă acum un uşor avans de 0,6 puncte lui Donald Trump.
Alte site-uri specializate, precum FiveThirtyEight, îşi calculează mediile diferit şi afişează cifre finale sensibil mai favorabile democratului.
Alte institute de sondare etichetate drept republicane îi acordă mai frecvent un avantaj preşedintelui la final de mandat. Aceste organizaţii, precum Trafalgar, sunt acuzate de partizanat şi că utilizează o metodologie îndoielnică de mai mulţi observatori şi specialişti în domeniu, dar ele susţin că au reuşit să prevadă victoria lui Donald Trump în 2016.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau