Un bloc din Medgidia a sărit în aer
Dimensiune font:
O persoană a fost rănită, iar alta a suferit un atac de panică, joi dimineaţa, în urma unei explozii care a avut loc într-un imobil din municipiul Medgidia, judeţul Constanţa, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.
Explozia s-a produs la centrala termică a unui apartament de la etajul al doilea al unui imobil cu trei nivele, nu a fost urmată de incendiu, iar cele opt persoane care locuiesc în imobil au fost evacuate.
"Un bărbat a fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital, cu arsuri de gradul II şi o femeie - preluată de SMURD cu atac de panică. Cea de a doua victimă a refuzat transportul la spital", a precizat ISU Dobrogea. Celelalte persoane au fost evaluate medical la faţa locului. Autorităţile au intervenit cu două autospeciale de stingere de la Detaşamentul Medgidia, un echipaj SMURD şi două ambulanţe, transmite Agerpres.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau