Un cuplu a abandonat trei bebeluși pe aceeași stradă, în decursul ultimilor șapte ani
Dimensiune font:
Trei bebeluși abandonați de aceeași părinți, în decursul ultimilor 7 ani, pe aceeași stradă. Până acum nimeni nu a dat de urma lor, dar testele genetice au revelat că cei trei micuți sunt frați.
O pereche de părinți este suspectată că și-a abandonat al treilea copil în mai puțin de șapte ani, la periferia Londrei. Vestea a fost răspândită de BBC, care a relatat că, la începutul acestui an, o fetiță a fost găsită în Newham, la est de City, învelită într-un prosop, în interiorul unei pungi de plastic. Având în vedere vremea rece din acele zile, medicii o porecliseră Elsa, după protagonista filmului Frozen.
Ceea ce a lăsat autoritățile surprinse a fost apoi testul ADN: examinările au arătat că Elsa avea ambii părinți comuni cu doi frățiori: bebelușul Harry și bebelușul Roman, ei înșiși abandonați în 2017 și, respectiv, 2019, în aceeași zonă a Londrei, și dați între timp spre adopție de către sistemul de justiție juvenilă din Marea Britanie.
Între timp, șase luni mai târziu, micuța Elsa a fost și ea adoptată. Tribunalul de familie a explicat în continuare că micuții, ale căror nume au fost schimbate acum, "vor ști cu toții că sunt frați și surori" și că "sunt prevăzute forme de contact pentru ei pe măsură ce cresc".
Judecătoarea Carol Atkinson a subliniat că acesta este un caz 'de mare interes public' și de aceea a decis să facă publice detaliile. 'Abandonarea unui copil' în Marea Britanie 'este un eveniment foarte, foarte neobișnuit', a explicat ea. Faptul că trei au fost abandonați în același cartier în doar câțiva ani și că toți trei au, potrivit testelor ADN, aceiași părinți, 'este un fapt de un interes enorm în societatea de astăzi'.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau