Un tânăr din Neamț, dat dispărut în Spania
Dimensiune font:
Un bărbat din Roman, județul Neamț, a dispărut luna trecută la Madrid. Mama şi sora sa îl caută cu disperare. Nu îşi permit să meargă în Spania şi, deşi au apelat la autorităţi, nu au primit niciun ajutor, spune exasperată mama bărbatului.
Mihai Narcis Bălan are 30 de ani și până la începutul anului trecut a muncit în Germania, unde locuia alături de soție și cei doi copii. În ianuare 2020, soția s-a despărțit de el, i-a luat copii și nu l-a mai lăsat să îi vadă, acesta fiind momentul în care pentru bărbat a început tragedia. S-a mutat în Spania şi a început să se drogheze.
„ El este de un an de zile la Madrid. După divorț, i-a luat soția cei doi copii și i-a încredințat mamei ei, în Germania. El de atunci nu a mai putut să îi vadă. Nici nu îi dădea voie să vorbescă la telefon cu ei. De atunci băiatul meu a început să se distrugă de tot. A plecat la muncă în Spania, gândindu-se că așa o să aibă posibilitatea să îi vadă și să îi crească el. Ajuns însă în Spania, s-a întâlnit cu niște băieți de aici, a intrat într-un anturaj prost și a început să se drogheze. I-a dat heroină, l-a distrus complet”, a povestit pentru jurnalfm.ro Mihaela Bălan, mama tânărului dispărut.
Sursa - ziarulromanesc.es
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau