Urmașul lui Cuza: „Evitați să spuneți Mica Unire“. Bogdan Cuza a fost prezent la liceul care va purta numele domnitorului
Dimensiune font:
Urmașul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Bogdan Cuza, a ajuns, zilele trecute, la Buzău. A venit la invitația Liceului Tehnic, căruia i-a dat binecuvântarea să poarte, din anul școlar viitor, numele Prințului Unirii. În discursul său, Bogdan Cuza a venit cu o recomandare.
„Îmi permit să vă sfătuiesc să evitați folosirea sintagmei de «Unire Mică». Nu a existat unire mică la 1859. Puteți să spuneți că a fost unirea fundamentală de constituire a actului constitutiv și fondare a statului unitar modern român. Fără această unire de la 1859, nu s-ar fi putut realiza Unirea de la 1 Decembrie 1918, care poate fi și ea cunoscută ca o unire întregitoare”, a declarat Bogdan Cuza.
Bogdan Cuza, urmaș al domnitorului Alexandru Ioan Cuza pe linia unui văr, a fost zilele trecute oaspete de seamă al liceului din Buzău care, din toamnă, va purta numele celebrului său străbunic. Cu acest prilej, la Liceul Tehnic Buzău a fost dezvelit un portret, de doi metri pe doi metri, al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, fondatorul României moderne.
În timpul vizitei sale, Bogdan Cuza a purtat o bijuterie de familie. Este vorba despre un inel care i-a aparținut domnitorului, transmis din generație în generație, pe care domnitorul Cuza l-a purtat chiar și în timpul vizitei sale la Buzău.
Evenimentul are legătură cu decizia luată de conducerea liceului, la sfârșitul anului trecut, de a schimba denumirea unității de învățământ. Conducerea liceului i-a provocat pe buzoieni să vină cu propuneri de personalități, în alegerea unui patron spiritual al liceului. În urma propunerilor și voturilor oferite online de mii de buzoieni, a rezultat, cu un procent de peste 90%, că Liceul Tehnic ar trebui să primească numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
În acest sens, în luna decembrie 2023, Liceul Tehnic Buzău a depus documentația necesară în vederea schimbării denumirii liceului in Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza”, începând cu data de 1 septembrie 2024. Evenimentul de la Liceul Tehnic s-a desfășurat în contextul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Bogdan Cuza s-a născut la 20 iulie 1955 la Sibiu, iar după absolvirea gimnaziului, a urmat cursurile Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1974. Este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, iar din 2013, Doctor în ştiinţe economice al Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Este membru în Consiliul Director al Asociaţiei Europene „Dimitrie Cantemir”, membru în Colectivul de Onoare al Integralei manuscriselor „Dimitrie Cantemir”, din cadrul Fundaţiei Internaţional, conform aceleiași surse. Bogdan Cuza s-a stabilit de mulți ani în Germania.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau