VIDEO IADUL pe Pământ: A început EVACUAREA în Grecia, unde incendiile distrug totul
Dimensiune font:
Cinci persoane au fost rănite, iar zece case au ars într-un important incendiu de pădure în nord-vestul Peninsulei Peloponez, în apropiere de oraşul Patras, potrivit Protecţiei civile elene, relatează AFP.
Cei cinci răniţi, cu probleme respiratorii, au fost conduşi la spitale din regiune, a precizat Protecţia Civilă.
Spitalele din Patras şi Aigio au fost alertate sâmbătă la prânz să primeaască eventuali răniţi, dar şi Paza de Coastă, să salveze persoane care fac baie şi se pot sufoca din cauza fumului.
Cinci sate au fost evacuate din cauza acestui incendiu devastator, care a izbucnit din cauza caniculei.
În total, 145 de pompieri, 50 de vehicule, opt bombardiere cu apă şi elicoptere au fost mobilizate să lupte împotriva flăcărilor în regiunea Zeria, au anunţat pompierii.
Autorităţile au emis sâmbătă mesaje de alertă pe telefoanele mobile, în vederea prevenirii locuitorilor cu privire la necesitatea de a evacua satele Zeria, Kamares, Achaias şi Labiri.
STAŢIUNEA BALNEARĂ LOGGOS, EVACUATĂ
Staţiunea balneară Loggos a fost evacuată sâmbătă seara, după ce incendiul s-a extins în zona de coastă.
Locuitorii şi turiştii au fost transportaţi de către Poliţia Portuară către Aigio, a câţika kilometri de acest sat.
Autostrada din zona respectivă şi podul Rio-Antirio, care asigură o legătură între Peloponez şi Grecia au fost închise, potrivit agenţiei elene de presă Ana.
Pădurile greceşti, uscate de căldură, sunt afectate în fiecare an de incendii, alimentate de rafale violente de vânt.
Grecia este afectată de un nou val de căldură începând de vineri, iar temperaturile oscilează între 42 şi 44 de grade Celsius, potrivit serviciilor meteorologice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau