Vine un mare RĂZBOI! Pregătiți-vă, îndeamnă US Air Force
Dimensiune font:
Administrația americană trebuie să demareze pregătirile pentru un destul de posibil război cu Rusia sau China. Este avertismentul și îndemnul lansat, în raportul său ”Grăbiți schimbările sau veți pierde”, de șeful Statului Major al Marinei militare a Statelor Unite (US Air Force), Charles Brown.
”Viitorul război cu oricare dintre aceste țări și nu numai ar putea atrage după sine pierderi egale cu pierderile provocate de cel de-al Doilea Război Mondial”, afirmă înaltul oficial american.
În opinia lui Brown, conducerea forțelor militare ale SUA tratează cu destulă superficialitate eventualitate unui război. Dar pentru a învinge, SUA trebuie să-și dezvolte propriile resurse și să pună accent pe elaborarea de noi tehnologii, mult mai avansate față de orice există în momentul actual.
”US Air Force nu mai pot conta pe poziția dominantă de care s-a bucurat de la începutul anilor 1990. Pentru națiunea noastră, pericolul nu va fi întotdeauna undeva departe, la sute de mii de kilometri de granițele SUA. Adversarii Americii se dotează cu noi tehnologii la fel de rapid ca Pentagonul, dacă nu chiar mai repede”, își explică îndemnul Charles Brown.
Comentând raportul, expertul publicației Popular Mechanics, Michael Peck, arată că bombardierele american, avioanele de asalt și de recunoașere, portavioanele și navele de luptă zboară și navighează oriunde în lume, fără a conștientiza că pot fi atacate, pot fi doborâte. Jurnalistul arată, în context, că majoritatea pierderilor înregistrate de trupele americane în ultimele decenii au fost provocate, în general, de greșeli de pilotaj sau de probleme tehnice.
Autorul articolul reia alt fragment din raportul lui Brown, potrivit căruia viitorul război va avea nevoie de piloți educați și pregătiți să zboare, să lupte și să învingă. Cu puternicele lor forțe aeriene și cu la fel de puternicele sisteme de apărare aeriană, Rusia și China reprezintă o amenințare dintre cele mai serioase pentru militarii americani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau