Vladimir Putin susține că în corpurile celor aflați la bordul avionului lui Evgheni Prigojin s-au găsit grenade
Dimensiune font:
Anchetatorii au descoperit fragmente de grenade de mână în rămășițele persoanelor care au murit în urma prăbușirii avionului cu care călătorea, în luna august, șeful grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat joi, 5 octombrie, președintele rus Vladimir Putin, precizând că ancheta a arătat că nu poate fi vorba despre vreun "impact extern" care să fi doborât aeronava, relatează CNN.
Comitetul de Investigații al țării „a raportat în urmă cu câteva zile că fragmente de grenade de mână au fost găsite în corpurile victimelor”, a spus Putin, în cadrul unei reuniuni a Clubului de discuții Valdai, care a avut loc în orașul Soci din sudul Rusiei.
„Nu a existat niciun impact asupra avionului, este un fapt deja stabilit”, a susținut liderul rus.
Putin a adăugat că ancheta privind accidentul este încă în desfășurare.
Prăbușirea avionului în care se aflau liderul mercenarilor Wagner și alte șapte persoane a avut loc la câteva luni după ce Prigojin a lansat o scurtă rebeliune ce a reprezentat o provocare fără precedent la adresa autorității lui Putin. Marșul spre Moscova al grupării paramilitare a fost oprit brusc, în urma unei înțelegeri care prevedea ca șeful Wagner și luptătorii săi să se mute în Belarus.
Speculațiile privind eventuala soartă a lui Prigojin au început la scurt timp după încheierea rebeliunii și, în cele din urmă, liderul Wagner a devenit unul dintre mulții critici ai președintelui Putin care au avut parte de o moarte prematură.
Nu există nicio dovadă concretă care să indice implicarea Kremlinului și, oficial, cauza prăbușirii este necunoscută. Moscova a negat orice implicare în doborârea avionului. La scurt timp după prăbușirea aeronavei, autoritățile ruse au anunțat că au lansat o anchetă oficială privind cauza accidentului, iar Putin a precizat că afirmațiile sale de joi reflectă rezultatele acestei anchete.
Între timp, oficiali ucraineni și președintele american Joe Biden au sugerat că Putin ar fi putut fi în spatele prăbușirii avionului în care se afla Prigojin.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau