Asociația ART-Meșteșugurile Prutului a fost acreditată la UNESCO

art-IS
art-IS1
art-IS2

Dimensiune font:

| 17-06-2024 07:18

 Organizația este singurul ONG din România care a primit o astfel de acreditare * din asociație fac parte 54 de meșteri populari din zona Moldovei, dar și din alte bazine etnografice ale țării și din Republica Moldova

La Paris a avut loc ceremonia de acreditare a Asociației ART-Meșteșugurile Prutului, un organism care promovează și susține tradițiile românești.

Povestea a început în martie 2023, când, două cunoscute cercetătoare de la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române, Filiala Iași, dr. Ciubotariu Adina și Ioana Repciuc, ambele experte UNESCO acreditate, i-au propus președintei ONG-ului, Silvia Cozmâncă, să întocmească dosarul de acreditare a asociației la UNESCO. „Amândouă cunoșteau activitatea asociației noastre participând de multe ori la evenimentele la care eram organizatori sau parteneri, fiind mereu în contact cu meșterii populari din asociație. Am completat activitațile noastre cu alte proiecte și evenimente, din țară și străinătate la care asociația noastră a fost parte, și-așa am continuat să lucrăm împreună. În decembrie 2023 am primit un e-mail de la Comitetul Interguvernamental pentru Protejarea Patrimoniului Intangibil prin care mă anunțau că în a 18-a sesiune a Convenției, din Republica Botswana, din cele 73 ONG-uri care au depus dosar de acreditare, numai 57 de ONG-uri par să îndeplinească toate criteriile de acreditare prevăzute la punctul 91 din Directiva Operațională, iar Comitetul poate recomanda Adunării Generale să acrediteze aceste organizații să acționeze în calitate de consultanță în fața Comitetului.  În anexa menționată, la punctul 4 era trecută asociația noastră”, a început Silvia Cozmâncă povestea care i-a deschis ușile UNESCO. Astfel, a ajuns, ca invitată, la Paris, la cea de a 10-a sesiune a Adunării Generale UNESCO. „Emoțiile, sentimentul de mândrie națională, cât și de apartenență la un organism internațional de talia UNESCO, nu știu dacă le pot descrie în cuvinte... Un lucru este cert și anume că această onorantă distincție – unică în România (deocamdată!!) - reprezintă un efort al unei echipe formată din meșterii populari din asociație – principalii actanți în conservarea, promovarea si transmiterea către generația următoare a meșteșugurilor tradiționale din Moldova de pe ambele maluri ale Prutului, și nu numai; tânăra echipă de etnografi si muzeografi de la Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național Modova- Iași, care ne-a oferit de fiecare dată expertiză etnografică pentru autenticitatea lucrărilor prezentate în diferite Târguri si evenimente de profil”, a completat Silvia Cozmâncă. Lista partenerilor continuă cu Primăria și Palatul Copiilor, școli, grădinițe, instituții și agenții locale, ONG-uri locale și regionale.

Distincția este unică în România, ART-Meșteșugurile Prutului fiind primul ONG de promovare a tradițiilor, care a primit acreditare UNESCO. Din asociație fac parte 54 de meșteri populari din zona Moldovei, dar și din alte bazine etnografice ale țării și din Republica Moldova.

Maura ANGHEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Cutremur în BOR! Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol
28/06/2024 12:47

Cutremur in BOR! Fostul episcop Cornel Onilă şi fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, trimişi in judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale comise impotriva unor elevi de la Seminarul Teologic ”Ioan G ...

Casa parohială, distrusă de un incendiu; cinci persoane s-au autoevacuat
28/06/2024 12:17

Casa parohială din localitatea Oanţu a fost distrusă de un incendiu care a izbucnit in noaptea de joi spre vineri, a informat Inspectoratul pentru Situaţi de Urgenţă (ISU) Neamţ. Preotul, soţia acestui ...

Braconierii din Costuleni susţin că mistreţii erau deja morţi
28/06/2024 09:15

* cei şase indivizi aproape că au fost prinşi in flagrant de către Poliţia de Frontieră * veniseră cu maşina la marginea pădurii, aveau camere cu termoviziune, proiectoare, precum şi arme de vanătoar ...

Ce pensii speciale mai încasează ieșenii - Eroii ieșeni ai Revoluției primesc, lunar, câte 1.000 de euro de la stat!
28/06/2024 08:35

Conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), la Iasi se regăsesc in evidentă si plată peste 14.000 beneficiari de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale. Cele mai ...

Un cioban, mai tare la bătaie decât doi horticultori
28/06/2024 08:32

* el cu ciomagul, ei cu bărdiţa şi cuţitul * n-a mai fost nevoie şi de intervenţia cainilor * mai tarziu, cateva kilograme de caş au reinstaurat pacea Vasile L. şi Gheorghe H. locuiesc intr-un sat din ...

Evaluarea Naţională - Aproape 300 de elevi ieșeni au absentat la examenul de Matematică
28/06/2024 08:30

Puţin peste 95% dintre elevii inscrişi la Evaluarea Naţională s-au prezentat in cele 167 de centre de examen din judet pentru a susţine cea de-a doua probă scrisă, cea de Matematică. La această probă ...

Victimele Pogromului, comemorate la Iaşi La Podu Iloaiei va fi deschis un Muzeu al Holocaustului
28/06/2024 08:25

* rabinul Josef Wasserman, presedintele Fundatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Iudaismului in Romania, a anuntat că se află in lucru un proiect care vizează comemorarea victimelor Pogromului de la Iasi, ...

Iluminatul public din municipiul Iaşi va fi concesionat!
28/06/2024 08:15

* redevenţa pentru perioada 2024- 2029 a fost stabilită la nivelul de 142.500 lei/an * costul mediu anual aferent serviciului de iluminat public al municipiului Iaşi pentru perioada 2024 – 2029 este cu ...

Împuterniciții primarului pot aplica amenzi în parcările din oraș!
28/06/2024 08:05

Modul in care şoferii respectă regulamentul privind parcarea autovehiculelor pe domeniul public din Iaşi va intra, incepand din 1 iulie, in atributiile agentilor din cadrul Politiei Locale precum si a persoa ...

Bugetul Spitalului „Parhon”, suplimentat cu 3,3 milioane de lei
28/06/2024 07:55

* banii sunt necesari dotării blocului operator si clinicii de urologie cu aparatură modernă, de ultimă generatie, necesară pentru efectuarea de investigatii si tratament chirurgical in patologia reno-urin ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei