Angajaţii nevaccinaţi ai United Airlines, CONCEDIAŢI
Dimensiune font:
Compania aeriană United Airlines a anunţat că va concedia angajaţii care nu s-au vaccinat împotriva COVID-19.
United Airlines este prima mare companie de transport aerian care face obligatorie vaccinarea anti-COVID-19 pentru angajaţii săi, după ordinul executiv dat de preşedintele SUA Joe Biden privind vaccinarea personalului angajat în firmele contractoare de la nivel federal.
Aş fi vrut să avem vaccinaţi 100% din angajaţi, dar dintre cei 67.000 de salariaţi ai noştri din SUA există 232 care nu s-au vaccinat şi ei vor începe procedura de terminare a contractului, a declarat preşedintele-director executiv al United Airlines, Steve Kirby.
În prezent, 99,7% dintre angajaţii United Airlines sunt vaccinaţi complet împotriva COVID-19.
După ce această companie a luat decizia vaccinării personalului său, alte companii aeriene, precum Hawaiian Airlines şi Frontier Airlines, i-au urmat exemplul. Multe companii aeriene susţin vaccinarea angajaţilor lor, dar fără a introduce obligativitatea acesteia.
Delta Airlines rămâne cea mai mare companie aeriană americană care nu a impus obligativitatea vaccinării complete a salariaţilor săi, însă şi în cazul său 90% din angajaţi se vaccinaseră până miercuri, scrie Agerpres.
Delta Airlines, amendă pentru angajaţii nevaccinaţi
Delta Air Lines Inc. va impune o suprataxă lunară de 200 de dolari angajaţilor care nu sunt vaccinaţi împotriva COVID-19, devenind prima mare companie americană care percepe o penalitate pentru a încuraja lucrătorii să se vaccineze, scrie Bloomberg.
Noua politică a fost subliniată într-o notă a directorului executiv Ed Bastian, care a spus că 75% dintre lucrătorii companiei sunt deja vaccinaţi. Cazurile din ce în ce mai mari de coronavirus determină necesitatea tuturor angajaţilor de a se vaccina, a spus Bastian, în nota către angajaţi.
Taxa se aplică angajaţilor care nu au primit vaccinul până la 1 noiembrie. De asemenea, compania va solicita teste săptămânale pentru angajaţii care nu sunt vaccinaţi până la jumătatea lunii septembrie, scrie Mediafax.
Delta Air Lines Inc. nu mai ia în considerare obligativitatea vaccinului, precum United Airlines Holdings Inc. şi alte companii. Goldman Sachs Group Inc., Google Alphabet Inc. şi Facebook Inc. au anunţat, de asemenea, cerinţele de vaccinare.
Delta este încrezătoare că abordarea sa va reuşi să mărească rata de vaccinare a lucrătorilor peste 75%, a declarat un purtător de cuvânt. Sancţiunea potenţială se încadrează în „parametrii legali”, a spus el, potrivit sursei citate.
În timp ce cerinţele de vaccin au crescut de când vaccinul Pfizer Inc. şi BioNTech SE au primit luni aprobarea completa a FDA (Food and Drug Administration), angajatorii păşesc cu atenţie de teamă că vor afecta moralul angajaţilor. Unii analişti se îndoiesc că taxele suplimentare vor avea succes, deşi dimensiunea suprataxei Delta ar putea schimba această părere.
„Angajaţii care refuză să facă vaccinul sunt susceptibili să vadă acestă decizie ca pe o măsură punitivă, deoarece creează un cost anual suplimentar de 2.400 de dolar”, a declarat Brian Kropp, şeful cercetării resurselor umane pentru firma de consultanţă Gartner.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau