Honda Civic Station Wagon vine la Geneva în versiunea concept
Dimensiune font:
Honda a prezentat o nouă schiţă a lui Civic Station Wagon. Conceptul care prefigurează acest model va fi expus la Salonul Auto de la Geneva, organizat în luna martie a anului curent.
Honda Civic va primi o versiune Station Wagon la Salonul Auto de la Geneva. Reprezentanţii mărcii nipone au prezentat deja o schiţă a acestui concept înainte de debutul public al modelului. Noul Honda Civic Station Wagon Concept va debuta alături de o evoluţie a conceptului NSX. Împreună cu cele două concepte, Honda va expune şi o versiune 1.6 diesel a noului CR-V, echipată cu motorul 1.6 i-DTEC de 130 CP.
Honda Civic Station Wagon Concept prezintă direcţia pe care o va urma modelul de serie la nivel exterior. Noua versiune de caroserie, a doua din gama Civic, este menită să întărească gama Civic în materie de vânzări şi imagine. La fel ca în cazul lui Civic Station Wagon Concept, evoluţia conceptului NSX sugerează o potenţială direcţie de design pentru modelul de serie, conceptul respectiv prezentând şi un interior redesenat. Însă, versiunea de serie a modelului prefigurat de conceptul NSX nu a fost confirmată încă.
Versiunea 1.6 diesel a lui CR-V va fi echipată cu o transmisie manuală şi va avea o configuraţie cu tracţiune faţă. CR-V se va mândri cu cel mai uşor motor diesel din segment, alături de costuri de exploatare reduse şi manevrabilitate îmbunătăţită. Această versiune a lui CR-V va fi oferită pe piaţă începând cu toamna anului curent. Reprezentanţii Honda spun că noua motorizare îi asigură lui Civic un consum mediu de 3.6 litri la sută, în timp ce emisiile de CO2 sunt de 94 de grame pe kilometru pentru modelele care au jante din aliaj de 16 inch. Honda nu a dezvăluit informaţiile respective pentru gama CR-V 1.6 i-DTEC.
Via Honda
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau