WRC: Ogier, cel mai rapid în calificările din Raliul Suediei
Dimensiune font:
Sebastien Ogier a stabilit cel mai bun timp în calificările pentru Raliul Suediei şi îşi va alege primul poziţia pe traseu pentru probele de vineri.
Sebastien Ogier a oferit joi primele indicii că prestaţia bună din Raliul Monte Carlo, în care a terminat pe locul doi în spatele lui Sebastien Loeb, nu a fost o simplă întâmplare.
Aflat la volanul unui Volkswagen Polo R WRC, francezul a stabilit cel mai bun timp în sesiunea de calificări după ce a fost cronometrat cu 1:51.357 pe traseul cu o lungime de aproape 4 km. Conform regulamentului, el va avea posibilitatea să-şi aleagă primul poziţia pe traseu pentru probele speciale care vor avea loc vineri.
Ogier a fost urmat în clasament de Mads Ostberg de la M-Sport, în timp ce Citroen apare abia pe locul trei prin intermediul lui Mikko Hirvonen. Marea surpriză a fost clasarea lui Pontus Tidemand pe locul patru la volanul, pilotul echipei PTM Ford fiind urmat de Juho Hanninen (M-Sport) şi Jari-Matti Latvala de la Volkswagen.
Loeb, care în mod tradiţional nu a impresionat în Raliul Suediei, a ocupat doar locul opt, ceea ce ar putea reprezenta un dezavantaj în momentul în care piloţii îşi vor stabili poziţiile pe traseu. Nonuplul campion mondial s-a poziţionat în spatele lui Thierry Neuville (M-Sport), dar în faţa lui Evgeny Novikov (M-Sport) şi Dani Sordo (Citroen). Piloţii îşi vor alege poziţiile pe traseu joi seara, iar ulterior vor lua startul în superspeciala de 1.9 km care marchează debutul efectiv al Raliului Suediei.
RALIUL SUEDIEI - REZULTATE CALIFICĂRI:
1. Sebastien Ogier VW 1m51.357s 2. Mads Ostberg Qatar M-Sport Ford + 0.900s 3. Mikko Hirvonen Citroen + 1.564s 4. Pontus Tidemand PTM Ford + 2.448s 5. Juho Hanninen Qatar M-Sport Ford + 2.561s 6. Jari-Matti Latvala VW + 2.705s 7. Thierry Neuville Qatar M-Sport Ford + 3.037s 8. Sebastien Loeb Citroen + 3.468s 9. Evgeny Novikov Qatar M-Sport Ford + 4.163s 10. Dani Sordo Citroen + 4.787s
Sursa:automarket.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau