Comisia Europeană intervine direct după scandalul de la Eurovision: A fost o greșeală!

12

Dimensiune font:

| 13-05-2024 17:56

Interzicerea steagului Uniunii Europene (UE) în cadrul concursului Eurovision reprezintă "o greşeală complet regretabilă", ce trebuie rectificată anul viitor, conform unui comunicat publicat luni de Comisia Europeană (CE)

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union - EBU), care organizează Eurovision, a precizat că televiziunea gazdă suedeză SVT a ales să limiteze numărul steagurilor în rândul participanţilor şi al spectatorilor în sala din Malmo la cele ale ţărilor participante şi la steagul curcubeu, ce reprezintă minorităţile sexuale.

Astfel steagul UE, deseori fluturat la ediţia din 2023 a Eurovision, a fost interzis. Mai mulţi participanţi au semnalat pe site-urile de socializare că agenţii de securitate prezenţi la eveniment le-au interzis intrarea cu steagul UE.

La rândul său, Comisia Europeană a susţinut că steagul cu 12 steluţe aurii reprezintă toate statele membre ale UE şi este în acelaşi timp şi un simbol pentru cele 46 de naţiuni din Consiliul Europei, din Islanda şi până în Azerbaidjan.

EBU trebuie să înțeleagă că e o greșeală

"Cu siguranţă că este complet regretabil că steagul tuturor statelor membre ale UE care au participat la competiţie precum şi al altor state care fac parte din Consiliul Europei nu a putut fi prezent", a declarat Eric Mamer, purtător de cuvânt al Comisiei. "Putem cu siguranţă să încurajăm EBU să înţeleagă că aceasta este o greşeală şi apoi este decizia lor în legătură cu modul în care vor proceda", a mai adăugat el.

Margaritas Schinas, vicepreşedinta Comisiei însărcinată cu cultura, ridică această chestiune cu reprezentanţii EBU luni, iar conform purtătorului de cuvânt discuţia se anunţă a fi "foarte animată".

EBU a mai precizat că regulile privind steagurile au fost aplicate mai strict de către agenţii de pază la ediţia din acest an din cauza tensiunilor geopolitice crescute. Mai multe sute de demonstranţi fluturând steaguri palestiniene s-au adunat în centrul oraşului Malmo pentru a protesta împotriva participării Israelului la Eurovision în contextul campaniei militare israeliene din Gaza.

"Vom examina din nou regulile privind steagurile pentru anul 2025 alături de noua televiziune gazdă SRG SSR", a anunţat EBU cu privire la ediţia de anul viitor a Eurovision, ce va fi organizată în Elveţia.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:21

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
 Decizia lui Zelenski provoacă un exod uriaș din Ucraina: mulți bărbați fug pe unde pot din țară
25/06/2024 18:27

Forţele de securitate ucrainene au impiedicat 100 de bărbaţi apţi pentru mobilizare să plece ilegal din ţară, in regiunea Odesa, in apropierea graniţei cu Romania şi Republica Moldova. Vinerea trecut ...

 Descoperă trio-ul ceasurilor de mână
25/06/2024 17:03

 Descoperă trio-ul ceasurilor de mană Ceasurile sunt mult mai mult decat simple instrumente pentru măsurarea timpului; ele reprezintă declaratii de stil, expresii ale statutului si simboluri ale tradi ...

Planul de pace al lui Trump privind Ucraina și reacția Kremlinului: 'Trebuie să reflecte realitatea din teren / Rămânem deschişi negocierilor'
25/06/2024 14:40

Kremlinul a declarat marţi că orice plan de pace privind Ucraina propus de o eventuală viitoare administraţie americană condusă de Donald Trump ar trebui să reflecte realitatea din teren, dar că preşed ...

Scânteia care poate aprinde focul războiului mondial - Pentagonul răspunde acuzaţiilor Rusiei după atacul ucrainenilor din Crimeea
24/06/2024 22:08

Pentagonul a transmis luni că Ucraina ia propriile decizii de ţintire, după ce Kremlinul a acuzat direct Statele Unite pentru un atac asupra Crimeei despre care a spus că a fost efectuat cu rachete ATACMS f ...

În ce momente nu pot fi duse sticlele la reciclare chiar dacă e magazinul deschis? Scrie în lege
24/06/2024 21:55

Chiar si in situatia in care automatele de colectare a deseurilor sunt disponibile non-stop, restrictiile impuse de legislatia referitoare la linistea publică limitează predarea acestora in anumite intervale ...

Tensiunea escaladează la granița Poloniei cu Belarus. Ministrul polonez al Apărării: 'Suntem atacați de grupuri armate și bine antrenate'
24/06/2024 21:42

Ministerul polonez al Apărării anuntă o deteriorare la granita cu Belarus. Se vorbeste de atacuri ale grupurilor „armate” si „bine antrenate”. Utilizarea loviturilor de avertizare a devenit mai frec ...

Accident teribil la EURO 2024! Un ofiţer german de poliţie care îl escorta pe Viktor Orban a murit, iar un altul a fost rănit grav
24/06/2024 21:32

Un ofiţer de poliţie in varstă de 61 de ani a murit, luni, iar un altul a fost grav rănit in urma unui accident rutier in timp ce il escorta pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, care revenea de la meci ...

Maria Dragomiroiu, la un pas de moarte
24/06/2024 15:18

Maria Dragomiroiu este una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică populară din Romania. Tocmai din acest motiv este chemată să cante peste tot. Din cauza oboselii, insă, a fost la un pas de moarte. ...

Românii renunță la străinătate, un fenomen care ia amploare: dezvăluirea unei românce care a stat 20 de ani plecată
24/06/2024 11:29

O romancă, care a locuit in Marea Britanie timp de două decenii, a impărtăsit recent o mărturie emotionantă pe un grup de Facebook numit „Grupul intorsilor acasă”. Povestea sa a declansat un val de r ...

Tragedia de la fabrica de lactate din Botoșani ia amploare - Încă un bărbat căzut în bazul de decantare a murit
23/06/2024 20:54

Un al treilea bărbat care a căzut, duminică, in bazinul de decantare al unei fabrici de lactate din localitatea Ibăneşti a decedat, au confirmat reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei