Cornel Nistorescu:Vremea, opera și politica postacilor

Șmecheria cu trupele de postaci în acțiune o știu de mai multă vreme. Apogeul diversiunii a fost atins pe vremea Elenei Udrea. Cucoana trăia iluzia că orice poate fi simulat, păcălit și fentat.

Și lecturile din cărțile fundamentale. I le-a comandat Traian Băsescu, ea le-a dat cuiva să le frunzărească și apoi să-i spună și ei ce era esențial.

Și asta se poate falsifica pe bază de interes și de frică de putere. Rămîn antologice declarațiile de admirație ale lui Teodor Baconschi și Ioan Oltean, ale Ralucăi Turcan cu al ei antologic „Kil Bill al politicii românești”. Linsul grotesc al acestora ar trebui să-i însoțească pînă la ieșirea lor din politică. Te poate înjura un popor dacă te laudă și te ling patru-cinci starlete! Vorba unui scriitor hulit și plecat dintre noi: „Puterea înseamnă plăcerea de a fi lins în public”.

Întinzi mîna și cei slabi de înger ți-o sărută și ți-o ling. Puterea duce la nebuniile lui Caligula și la perioadele lungi și scîrboase de elogii nerușinate pe seama unei pupeze, trăite mai ales la alegeri.

Șmecheria românească a inventat și linsul electronic. Și scuipatul pe net. Un personaj cu ifose de mare gînditor digital a lansat această formă de protecție, de „ungere”, dar și de terfelire a unui adversar. A pus la cale un grup de lucru care să urmărească un nume. Postează laude, complimente și elogii peste tot pe unde apare pomenit cel „contractat”. Sau contestă și aruncă în aer orice afirmație critică pe seama lui. Așa a fost lansată bătălia pe subsolurile articolelor.

Orice acuză este aruncată în aer. Orice informație periculoasă pentru candidat este întoarsă în capul autorului. Echipa lucrează pe schimburi de pe cîteva calculatoare. Este orchestrată de cineva cu un strop de minte în marketingul politic. Per candidat, o campanie de „împachetare” (apă de trandafiri pe beneficiar și rahat pe adversar) costă mai multe zeci de mii de euro pe lună. Un postac harnic ajunge să cîștige la 2.000 de euro. Tot pe lună. Postările se numără. Asta înseamnă că vomează la greu laude și înjurături pe seama unui personaj politic sau pe seama adversarilor săi, postări risipite pe zeci de site-uri de știri, de viață mondenă sau de politică. Nu trebuie să fie neapărat talentat sau deștept. Laudele la adresa politicienilor se cam potrivesc. Pot fi produse cu copy paste. Și înjurăturile, la fel. Acuzațiile de corupție sunt simple. Schimbă numele, partidul, localitatea. Pe un site postează sub un nume, pe altul, aceleași cuvinte sub un alt nickname. Numai ip-ul adresei electronice rămîne același. În goana lor după bîrfe și informații și sub bombardamentele de pe tiktok, cititorii n-au timp să verifice. La urma urmei, pentru mulți nici nu contează. Autorul poate fi același. Esențial este ca înjurătura să prindă. Să placă, să stîrnească rîsul și să circule pe net pînă devine loc comun. Adică banc sau afirmație imposibil de contestat.

De ce reiau toate aceste detalii despre o tehnică de manipulare în campania electorală folosită cu nerușinare pe vremea lui Traian Băsescu ? Pentru că și acum sunt semne că operațiunea funcționează de aproape un an de zile, de cînd Marcel Ciolacu s-a instalat în Piața Victoriei.

Și pe vremea lui iese fum negru pe coșurile manipulării.

Ca orice ins luat din grămadă la întîmplare, Marcel Ciolacu este hipersensibil și nu suportă ironiile și critica. Ce să mai zic de acuzații! Sare ca ars! Răspunde înecîndu-se cu salivă și încercînd să muște.

La puțină vreme după ce Marcel Ciolacu s-a cocoțat premier, am observat cum începe ploaia de „alice” și „limbi” din calculatoarele postacilor. Nu poți să zici nimic despre buzatul de Buzău că te trezești cu o înjurătură, cu „ba pe a mă-tii”, ba cu „ăilalți au fost mai buni”,cu „fă tu”? La numele lui găsiți cam aceleași postări și pe alte site-uri. Îl apără cu aceleași cuvinte. Dacă cercetați ip-ul postacului veți vedea că este vorba de aceeași sursă. Nu mai rămîne de aflat decît numele autorului și locul unde funcționează firma care a contractat operațiunea de manipulare.

Dacă România ar fi o țară cu legi și reguli, cu norme și cu o brumă de stat de drept, aceste operațiuni de manipulare a opiniei publice și de deturnare a libertății de exprimare ar putea fi cercetate de poliție și ar deveni subiectul unor dosare duse pînă în instanțe. Dar nu este. Și poliția practică manipularea. Are nevestele ei de polițiști care plasează informațiile în știrile televiziunilor. Să nu mai vorbim de SRI! Și procurorii! Și DNA-ul pe vremea Codruței Kovesi avea ziariștii ei care plasau informații menite a întări justețea cercetării. Și arestarea. De atunci s-a pus pe roate o foșgăială informațională nebună, desfășurată în anonimat.

Nu-mi rămîne decît să formulez o concluzie. Un fel de „păzea!” Dacă vă aventurați să coborîți în subsolurile articolelor politice, mai ales acum, în campanie electorală, faceți-o cu grijă! Riscați să dați cu capul de grinzile și de cărămizile unor diversiuni.

În numele libertății de exprimare și sub acoperirea anonimatului funcționează cele mai cumplite operațiuni de manipulare a electoratului.