Cerere uriașă de dolari

2analiza

Dimensiune font:

| 26-09-2024 20:02

Respingerea planului de armistițiu propus Israelului și Hezbollah, aliatul Iranului, de către mai multe state occidentale, a ridicat nivelul aversiunii față de risc pe plan internațional. Creșterea cererii de dolari, considerat drept o valoare refugiu, a provocat deprecierea euro și a monedelor de la marginea zonei.

Cursul euro a crescut marginal de la 4,9758 la 4,9759 lei, în timp transferurile se realizau între 4,975 și 4,976 lei, culoar identic cu cel de miercuri.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, se situa la începutul anului trecut la 7,56%, iar în ianuarie a scăzut la 6,21% și s-a apropiat astfel de valoarea dobânzii pentru facilitatea de depozit practicată de BNR. Joi, indicele a stagnat la 5,55%, înainte cu o săptămână de ședința de politică monetară a băncii centrale. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,61% iar cel la 12 luni la 5,65%.

Trezoreria s-a împrumutat joi cu 500 milioane lei, volumul programat al licitației de obligațiuni de stat cu scadența în ianuarie 2026, chiar dacă volumul total al cererii a fost de 1,47 miliarde lei. Decizia poate fi pusă pe seama valorii ridicate a randamentului mediu anual acceptat care a fost de 6,04%, dacă avem în vedere că analiștii anticipează din partea BNR a noi tăieri ale dobânzii de politică monetară, care se situează în prezent la 6,50%/an.

Euro a scăzut joi la 1,1126 – 1,1159 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,4506 la 4,4629 lei.

Decizia Băncii Naționale a Elveţiei de a reduce dobânda sa de politică monetară cu un sfert de punct procentual, la 1%, a treia astfel de măsură din acest an, nu a avut ca efect o depreciere a francului, chiar dacă instituția a depreciat că vor urma și alte tăieri. De precizat că inflația din această țară se menține de 15 luni în culoarul 0 – 2%. Cursul monedei elvețiene a crescut de la 5,2446 la 5,2641 lei.

Lira sterlină se menținea în apropierea pragului de 1,20 euro, iar media ei a urcat de la 5,9519 la 5,9642 lei.

Metalul galben a atins joi un nou maxim de 2.679,20 dolari. Această creștere dar și aprecierea monedei americane au determinat o nouă majorare a prețului gramului de aur la 382,8727 lei, al șaselea record istoric din tot atâtea ședințe consecutive.

Monedele din regiune se depreciau față de euro, la 395,98 forinți, respectiv 4,2665 zloți.

Criptomonedele fluctuau în culoare conturate la începutul săptămânii, tendința fiind una de creștere. Bitcoin fluctua în culoarul 62.670 – 64.488 dolari, iar ethereum se mișca între 2.561 și 2.639 dolari. Analiză transmisă de Agenția Domus M&D

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Agilion: Exigență și Calitate în Procesul de Recrutare pentru Retaileri
05/11/2024 11:15

 Agilion, un lider pe piata de outsourcing de personal si recrutare dedicată, se bucură de o reputatie solidă datorită standardelor inalte ale proceselor sale de selectie. Compania detine acum aproxima ...

COMUNICAT DE PRESĂ Noiembrie 2024 „Sistem de transport public ecologic metropolitan - etapa II”,  cod SMIS 309228
05/11/2024 10:57

 COMUNICAT DE PRESĂ Noiembrie 2024 „Sistem de transport public ecologic metropolitan - etapa II”, cod SMIS 309228  

PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”  Demararea proiectului „CONSTRUIREA UNEI SCOLI NOI CU STATUTUL DE SCOALA VERDE IN ORASUL TARGU NEAMT”
05/11/2024 10:54

 PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Demararea proiectului „CONSTRUIREA UNEI SCOLI NOI CU STATUTUL DE SCOALA VERDE IN ORASUL TARGU NEAMT”

TRANSFORMAREA DIGITALA A COMPANIEI ANVI PROFESSIONAL SECURITY SRL
05/11/2024 10:40

 TRANSFORMAREA DIGITALA A COMPANIEI ANVI PROFESSIONAL SECURITY SRL

Vizita care poate schimba soarta alegerilor - FMI descinde la București în plină campanie electorală
05/11/2024 09:39

O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, va efectua o vizită la Bucureşti in perioada 5-8 noiembrie, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru ...

COMUNICAT DE PRESA   SC SMART DIGITAL SRL, CUI RO42961366, NR. ORC IAȘI:J22/1968/2020, implementează începând cu data de 01.11.2024  proiectul Evoluție pas cu pas!
05/11/2024 09:15

 COMUNICAT DE PRESA SC SMART DIGITAL SRL, CUI RO42961366, NR. ORC IASI:J22/1968/2020, implementează incepand cu data de 01.11.2024  proiectul Evolutie pas cu pas!

SC COMFORMEDIS SRL, CUI RO27651973, NR. ORC IAȘI:J22/1477/2010, implementează începând cu data de 01.11.2024  proiectul Evoluție pas cu pas!
05/11/2024 09:00

 SC COMFORMEDIS SRL, CUI RO27651973, NR. ORC IASI:J22/1477/2010, implementează incepand cu data de 01.11.2024  proiectul Evolutie pas cu pas!

  ANUNT DE PARTICIPARE la procedura competitiva pentru atribuirea contractului de furnizare echipamente tehnologice in cadrul proiectului ,,ÎNFIINȚAREA ACTIVITATII DE TAIEREA SI RINDELUIREA LEMNULUI LA YELBARB FOREST S.R.L. PRIN ACHIZITIA DE UTILAJE
05/11/2024 09:00

 ANUNT DE PARTICIPARE la procedura competitiva pentru atribuirea contractului de furnizare echipamente tehnologice in cadrul proiectului ,,ÎNFIINTAREA ACTIVITATII DE TAIEREA SI RINDELUIREA LEMNULUI L ...

 Comunicat de presă INCEPERE PROIECT - ,,DEZVOLTAREA SOCIETATII DERMACLAS.CLINIC SRL PRIN ACHIZITIA DE ECHIPAMENTE“- cod SMIS: 316901
05/11/2024 09:00

Comunicat de presă INCEPERE PROIECT - ,,DEZVOLTAREA SOCIETATII DERMACLAS.CLINIC SRL PRIN ACHIZITIA DE ECHIPAMENTE“- cod SMIS: 316901 

BNR va decide valoarea dobânzilor, la sfârșitul săptămânii
04/11/2024 22:52

La sfarsitul acestei săptămani, se va desfăsura ultima sedintă de politică monetară a BNR din acest an.  Piata anticipează o reducere de minim un sfert de punct procentual, insă ar putea si o tăie ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei