La Vaslui, primele insule ecologice cu acces pe bază de card stârnesc nemulțumiri printre locatari
Dimensiune font:
* fără informare publică și cu recipiente greu accesibile, sistemul promite colectare modernă, dar produce confuzie
În mai multe zone din municipiul Vaslui au fost instalate primele insule ecologice inteligente, un sistem modern de colectare selectivă a deșeurilor menajere. Dotate cu containere compartimentate, accesibile doar pe baza unui card personalizat, aceste platforme ar trebui să încurajeze un comportament mai responsabil față de mediu. Însă, la doar câteva zile de la punerea în funcțiune, inițiativa se lovește de nemulțumirile locuitorilor.
Cardul care deschide coșul de gunoi, dar pe care nu-l are (aproape) nimeni
Mulți dintre locatarii din cartierele unde au fost amplasate noile insule nu au fost informați despre modalitatea de obținere a cardului de acces. În lipsa unei comunicări oficiale din partea autorităților, oamenii au aflat întâmplător, din vorbă în vorbă, că trebuie să meargă la sediul Primăriei sau la operatorul de salubritate pentru a ridica documentul.
„Am văzut că s-au montat containerele, dar n-a venit nimeni să ne spună ce e cu ele, cum funcționează, unde mergem pentru card. Abia după ce a întrebat o vecină la telefon, am aflat că trebuie să mergem personal la Primărie. Nici măcar un afiș la scară, nimic”, spune Diana Poinesc, u locatară de pe strada Feroviari.
Containere inteligente, dar neprietenoase cu sacii de gunoi
Un alt aspect reclamat de oameni este dimensiunea redusă a containerelor și a fantelor prin care se introduc deșeurile. Acestea sunt înguste, iar sacii de gunoi de dimensiuni obișnuite nu pot fi introduși ușor. „Trebuie să împingi sacul cu forța sau să-l desfaci. Dacă ai un sac mai plin, efectiv nu încape. Nu mi se pare deloc practic”, spune un bărbat din zona Gării.
Proiectul are la bază o finanțare europeană și urmărește implementarea unui sistem care să reducă volumul de deșeuri nereciclabile și să crească rata de colectare selectivă. În teorie, inițiativa este lăudabilă. În practică, debutul a fost stângaci, lipsit de o minimă strategie de comunicare și de consultare a cetățenilor.
Miruna NEACȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau