O universitate din România va trece la cursuri online de la sfârșitul lui noiembrie până la jumătatea lunii martie.
Dimensiune font:
O universitate din România va trece la cursuri online de la sfârșitul lui noiembrie până la jumătatea lunii martie.
Sursa foto: Universitatea din Craiova/ Facebook
Toate cele 12 facultăţi ale Universităţii din Craiova vor intra în sistem de predare online începând cu 28 noiembrie până pe 19 martie 2023, însă examenele se vor ţine faţă în faţă.
Decizia a fost luată în unanimitate de membrii Senatului Universităţii la propunerea facultăţilor, pe motiv că trebuie valorificată infrastructura creată în acest sens pe perioada pandemiei de Covid-19.
Universitatea din Craiova intră în sistem de predare online în perioada 28 noiembrie 2022 - 19 martie 2023
"Hotărârea de a intra în on-line a fost luată la propunerile facultăţilor. Deci prin consultarea celor 12 facultăţi ale Universităţii s-a hotărât ca noi să adoptăm, pentru anul universitar 2022-2023, modul de predare/învăţare în format mixt, ceea ce înseamnă combinarea sistemului on-line cu sistemul faţă în faţă pentru toate activităţile - predare/învăţare, cercetare şi activităţile practice. Perioada pe care noi am stabilit-o şi care a fost acceptată de cele 12 facultăţi a fost pentru ultimele 4 săptămâni din semestrul I şi primele 4 săptămâni din semestrul al doilea, mai exact perioada 28 noiembrie - 23 decembrie şi 20 februarie - 19 martie, pentru ne încadra şi în standardele de calitate elaborate de ARACIS. De altfel, noi suntem sub proporţia de 50% online permisă de standardele ARACIS", a declarat, miercuri, pentru Agerpres prorectorul Universităţii din Craiova pentru Programe de studii şi asigurarea calităţii, prof.univ.dr. Nicolae Dumitru.
Potrivit acestuia, decizia facultăţilor de a intra în on-line a avut în vedere valorificarea infrastructurii create în cei doi ani de restricţii din cauza pandemiei de Covid-19.
"Noi am hotărât în unanimitate împreună cu facultăţile să ne situăm în acest procent de on-line de 25% pe semestrul I şi, respectiv, pe semestrul II. În primul rând pentru că ARACIS ne-a permis acest lucru şi, doi, pentru că avem şi capitolul ciclul de studii master la care într-adevăr sistemul de predare on-line a avut anumite facilităţi, dar în aceşti doi ani de pandemie s-a depus o muncă considerabilă din partea corpului academic şi din partea studenţilor. S-au elaborat materiale care au permis desfăşurarea în condiţii optime a sistemului de predare on-line, avem platforme, avem echipamente, avem logistica necesară ca să performăm acest sistem de învăţământ on-line şi din punctul meu de vedere este păcat să aruncăm la coş tot ce s-a făcut, mai ales că predarea on-line pe anumite categorii înseamnă totuşi un învăţământ modern", a mai spus prorectorul Nicolae Dumitru.
Acesta a precizat că evaluarea studenţilor se va face însă faţă în faţă, fiindcă sistemul on-line are multe dezavantaje la acest capitol. În legătură cu economiile pe care Universitatea din Craiova le face astfel la facturile la energie, prorectorul Dumitru a afirmat că şi acesta a fost un motiv pentru care facultăţile au dorit să intre în on-line în această perioadă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau