Corupție pe lângă Justiție. Omul de afaceri, contrabandistul și „cumătrul” care „rezolvă” sentințe penale

12_11zon

Dimensiune font:

| 23-05-2024 15:59

Un om de afaceri a rămas fără 15.000 de euro și a ajuns și la închisoare pentru că a avut încredere într-un contrabandist care i-a promis că „are o vorbă” cu o rudă care ar lucra în Justiție ca să primească o pedeapsă cu suspendare într-un dosar penal.

Tribunalul Suceava l-a condamnat în 16 mai pe Lucian Tărîță, un contrabandist notoriu, la cinci ani și 9 luni de închisoare pentru trafic de influență, la care s-a adăugat prin contopire și pedeapsa de doi ani și 9 luni primită anterior pentru contrabandă, în timp ce complicele său, Constantin Adrian Boghean, va executa șapte ani și două luni de închisoare pentru complicitate la trafic de influență, trafic de droguri de mare risc și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Decizia instanței nu este definitivă.

La începutul anului 2022, un om de afaceri din Suceava a fost contactat de Lucian Tărîță, în condițiile în care primul fusese condamnat la un an și două luni închisoare cu executare efectivă pentru comiterea unei infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.

Tărâță i-a transmis că „are vorbă” pentru el din partea unui „cumătru” care lucrează la Curtea de Apel Suceava și „poate aranja” să primească o pedeapsă cu suspendarea executării pedepsei, iar dacă este interesat să se întâlnească pentru a discuta.

Și la închisoare și cu banii luați

Cei doi s-au întâlnit, iar Tărîță i-a cerut 15.000 de euro ca să îl scape de închisoare, fiind ajutat și de Constantin Adrian Boghean.

„Iniţial, mi-a spus că nu trebuie să-i dau banii înainte, iar în ziua în care trebuia să se afişeze pe portalul instanţei soluţia, m-am trezit la poarta cu cumnatul acestuia, inculpatul …, care m-a întrebat dacă mai sunt interesat de aceasta, iar eu i-am răspuns că da, motiv pentru care acesta mi-a spus că-i trebuie să-i dau suma de 15.000 euro în maxim o oră. Ulterior, am căutat toţi bani pe care îi aveam în casă, iar restul am împrumutat, astfel că i-am dat suma acestuia suma solicitată de 15.000 euro”, le-a declarat omul de afaceri judecătorilor.

La scurt timp, omul de afaceri s-a trezit că apelul său în proces a fost respins și a fost încarcerat în penitenciar pentru executarea pedepsei amintite. Supărat, i-a cerut banii înapoi lui Tărîță, dar acesta l-a trimis la „cumătrul” de la Curtea de Apel Suceava, astfel că i-a dat pe cei doi pe mâna procurorilor anticorupție.

„Modalitatea în care se presupune că inculpatul Lucian Tărîță a acționat, respectiv solicitarea de informații despre dosar, precizarea că se va folosi de o cunoștință apropiată care lucrează în cadrul Curții de Apel Suceava și care se va interesa dacă completul de judecată este „bun”, modul conspirativ în care urmau să fie purtate discuțiile viitoare, pretinderea unei sume de bani, a fost de natură a crea impresia martorului denunțător … că inculpatul Tărîță are influență asupra judecătorilor și că urmează a-i determina pe aceștia să pronunțe o soluție favorabilă martorului”, a fost concluzia instanței de judecată, care a decis astfel să îi trimită după gratii atât Lucian Tărîță, cât și pe Constantin Adrian Boghean.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:21

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Mark Rutte va fi nominalizat oficial, miercuri, în funcţia de Secretar General al NATO
25/06/2024 20:28

Premierul interimar olandez Mark Rutte va fi nominalizat oficial in postul de Secretar General al Alianţei, miercuri, in timpul unei reuniuni a Consiliului Atlanticului de Nord, forul de decizie politică al N ...

Tragedia de la Ibănești. Acuzații dure lansate de fiul uneia dintre victime: „A intrat primul în bazin, după ce a fost amenințat”
25/06/2024 18:59

Noi amănunte ies la iveală in cazul tragediei petrecute la fabrica de cascaval din Ibănesti, soldată cu moartea a patru persoane, printre care si directorul acesteia. Romică Magopet, edilul din localitatea ...

Shaorma gratis pentru liceenii care iau nota 10 la Bac
25/06/2024 18:39

O shaormerie are o initiativă specială pentru sustinerea si recunoasterea performantei scolare. Shaormeria a ales să recompenseze elevii care obtin nota 10 la BAC cu o masă gratuită. "Dorim să sărbăto ...

Bărbații care au drogat o adolescentă de 16 ani au fost trimiși în judecată. Fata a murit
25/06/2024 14:28

Procurorii Biroului Teritorial Neamţ al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT) au dispus trimiterea in judecată a trei persoane acuzate de săvarşirea infracţiunil ...

Pogromul de la Iași. O tragedie a umanității
25/06/2024 14:13

În perioada interbelică, Romania a cunoscut o crestere a sentimentelor antisemite, alimentate de miscări nationaliste si fasciste precum Garda de Fier. Antisemitismul era adanc inrădăcinat in societat ...

Recital de oboi la Bacău
25/06/2024 14:03

Centrul de Cultură „George Apostu” si Asociatia de Concerte „Syrinx” invită publicul sambătă, 29 iunie 2024, incepand cu ora 17.00, la o seară muzicală dedicată rafinamentului art ...

Ceremonie publică în Piaţa Tricolorului - miercuri, de Ziua Drapelului Naţional
25/06/2024 12:12

Ziua Drapelului Naţional va fi sărbătorită miercuri, in Bucureşti, printr-o ceremonie publică ce va avea loc in Piaţa Tricolorului, in faţa Palatului Cercului Militar Naţional. Potrivit unui comunicat ...

Viceprimarul comunei Ungheni, acuzat de ANI de incompatibilitate
25/06/2024 11:39

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) il acuză pe primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, de conflict de interese, după ce edilul ar fi semnat autorizatie de construire pentru o firmă de la care ulte ...

Cât costă să locuiești în chirie, în Iași. Capitala Moldovei, mai accesibilă decât alte mari orașe ale țării
25/06/2024 08:33

* „Există in Iaşi şi anumite zone in care un apartament cu două camere, open space, poate fi inchiriat cu 280 sau 290 de euro. Aici ne referim la apartamente noi, complet utilate, dar care se află la ...

30 de copii ucraineni își vor petrece vacanța de vară în tabăra de la Bucium
25/06/2024 08:05

* grupul de ucraineni va fi impărtit in două serii a cate 15 copii/serie, acestia urmand să fie insotiti de 4 educatori (cate 2 insotitori pe serie) * cheltuielile pentru organizarea taberei vor fi suportate ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei