CUG-ul ar putea deveni zonă de agrement!
Dimensiune font:
Malurile Lacului CUG II vor fi reabilitate, dar nu înainte ca municipalitatea ieşeană să realizeze un studiu de stabilitate a acumulării * scopul amenajării este de a obține facilități de recreere, sport, joacă și promenadă pentru ieșenii din zona Nicolina - CUG, ca urmare a faptului că intervențiile peisagistice în zonă au fost limitate, iar spațiul și-a pierdut din aspectul urban și atractivitate
Municipalitatea ieşeană intenţionează să ofere o altă imagine zonei din proximitatea Tehnopolis. Este vorba de un teren însumând peste cinci hectare, situat peste drum de instituţia amintită, pe Şoseaua Nicolina, dominat de Lacul CUG II. În acest sens, primarul Mihai Chirica a semnat vara anului trecut contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru amenajarea malului lacului, documentaţia fiind realizată de SC IM Design Studio SRL Iași. Dar, aşa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor care presupun investiţii de anvergură, lucrurile trenează din cauza altor instituţii, cu atribuţii în gospodărirea apelor. „Proiectul este în curs de avizare, dar sunt discuţii cu Apele Române, de data aceasta cei de la Mediu au fost mai premisivi decât Apele Române. Ne-au cerut să mai facem un studiu de stabilitate a acumulării, deşi prin lucrările pe vrem să le facem, nu avem treabă cu acumularea. Vorbim de alei pietonale şi de curăţarea zonei de nămol. Bănui că-l facem, dar ne va lua timp... În rest, proiectul este foarte frumos”, a spus primarul Mihai Chirica.
Ce se doreşte
Amenajarea malului Lacului CUG II se impune ca o necesitate, deoarece spațiul ocupat de plante a devenit inestetic. Scopul amenajării este de a obține facilități de recreere, sport, joacă și promenadă pentru ieșenii din zona Nicolina - CUG, ca urmare a faptului că intervențiile peisagistice în zonă au fost limitate, iar spațiul și-a pierdut din aspectul urban și atractivitate.
Firma menționată a oferit municipalității mai multe elemente: opțiuni tehnico-economice referitoare la identificarea tipurilor de lucrări necesare (terasament, modelarea terenului, consolidarea versanților etc), o analiză a integrității structurilor existente și a oportunităților pe care le prezintă zona (alei, scări, platformă, taluz), modalităţi de reamenajare a spaţiilor verzi şi pentru amplasarea de elemente de arhitectură peisagistică sau a obiectelor de mobilier urban. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau