105 ani de la nastere maestrului Radu Beligan
Dimensiune font:
Maestrul Radu Beligan, personalitate marcantă a teatrului şi filmului, actor şi regizor, membru de onoare al Academiei Române, s-a născut la 14 decembrie 1918, în satul Gălbeni, judeţul Bacău, potrivit www.tnb.ro.
După studii liceale la Iaşi (1929-1937), a urmat cursurile facultăţilor de Drept şi Filosofie din Bucureşti (1937-1938), apoi pe cele ale Academiei Regale de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, unde a avut-o profesoară pe Lucia Sturdza Bulandra.
A debutat în teatru la vârsta de 20 de ani, în spectacolul ''Crimă şi pedeapsă'', după Dostoievski. În primii ani ai carierei de actor a jucat la Teatrul ''Regina Maria'' (1937-1938), la ''Uranus'' (1938-1939), la Teatrul din Sărindar, la Grădina ''C.A. Rosetti'', la Teatrul ''Tudor Muşatescu'', la Majestic, la Savoy, la Teatrul ''Comedia'', la Teatrul Municipal.
În 1945, a ajuns pentru prima dată la Teatrul Naţional din Bucureşti al cărui director avea să fie între anii 1969-1990.
În 1961, a înfiinţat Teatrul de Comedie, fiind directorul acestuia timp de opt ani (1961-1969). La 5 ianuarie 1961 a fost prezentat publicului primul spectacol al acestui teatru - ''Celebrul 702'' de Alexandru Mirodan, în regia semnată de Moni Ghelerter, cu maestrul Beligan în rolul principal. Pe această scenă, actorul a mai interpretat roluri în spectacole precum ''Şeful sectorului suflete'' de Alexandru Mirodan (1963), ''Rinocerii'' de Eugene Ionesco (1964), ''Capul de răţoi'' de George Ciprian (1966), ''Opinia Publică'' de Aurel Baranga (1967), ''Ucigaş fără simbrie'' de Eugene Ionesco (1968).
De-a lungul carierei de aproape opt decenii, a realizat peste 80 de roluri în teatru şi 30 în filme, celebre rămânând rolurile: Rică Venturiano din "O noapte furtunoasă", Agamiţă Dandanache din "O scrisoare pierdută", Catindatul din "D'ale carnavalului" de I.L. Caragiale, Bérenger din 'Rinocerii' lui Eugene Ionesco, Cyrano de Bergerac din piesa cu acelaşi titlu a lui Edmond Rostand, Richard al III-lea al lui Shakespeare, Actorul din "Azilul de noapte" de Maxim Gorki, Filipetto din Bădăranii de Carlo Goldoni, Antonio Salieri din "Amadeus" de Peter Schaffer sau Gulielmo din "Numele trandafirului" de Umberto Eco", potrivit www.academiaromana.ro.
Un artist unic prin glasul său inconfundabil, Radu Beligan a avut o bogată activitate şi în emisiunile de radio şi de televiziune. Primul său rol în film a fost Rică Venturiano din ''O noapte furtunoasă'', în regia lui Jean Georgescu (1943), iar ultimul rol din cinematografie a fost cel din ''După-amiaza unui torţionar'', în regia lui Lucian Pintilie (2001). Din filmografia marelui actor mai amintim: "Lanţul slăbiciunilor" (1952), "Directorul nostru" (1960), "Castelanii" (1966), "Tată de duminică" (1975), "Aurel Vlaicu" (1977), "Horea" (1984), "Trahir" (1992), potrivit volumului "1234 cineaşti români" (Editura Ştiinţifică, în 1996).
Talentul regizoral al maestrului s-a remarcat în piese de teatru ca ''Egoistul" de Jean Anouilh, ''De partea cui eşti?" de Ronald Harwood, ''O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, ''Poveste din Irkutsk" de Aleksei Arbuzov, ''Sălbaticii" de Serghei Mihailovici Mihalkov, ''Doctor fără voie" de Moliere (co-regie cu Sică Alexandrescu), ''Străini în noapte" de Eric Assous.
Autor al volumelor de eseuri ''Pretexte şi subtexte" (1968), ''Luni, Marţi, Miercuri..." (1978), ''Note de insomniac" (2001, volum reeditat în 2008), a semnat şi nenumărate traduceri şi adaptări din dramaturgia franceză, engleză şi italiană.
Totodată a desfăşurat o bogată activitate în domeniul didactic şi academic, fiind: profesor la Institutul de Teatru şi Film (1950-1965); membru al cartelului Internaţional al Teatrului (1967); preşedinte activ (din 1971) şi preşedinte de onoare pe viaţă (din 1979) al Institutului Internaţional de Teatru; copreşedinte, alături de Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaţionale de Teatru şi Muzică organizate de UNESCO (1971-1978); membru în Consiliul Superior al Teatrului Naţiunilor, sub preşedinţia lui Pierre Moinet; membru al Academiei ''Le Muse'' din Florenţa, societar de onoare al Teatrului Naţional ''I.L.Caragiale'' (2001), membru al Uniunii Scriitorilor din România (2008).
În 2004, a devenit membru de onoare al Academiei Române.
De-a lungul îndelungatei sale cariere artistice, maestrul Radu Beligan a primit numeroase premii şi distincţii: Artist Emerit (1953), Artist al Poporului (1962), Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967), Premiul Academiei "Le Muse" din Florenţa (1980), Premiul Galei UNITER - Trofeul Dionysos (1995-1996), Premiul Academiei Române (1999), Premiul "14 Juillet" al Ministerului de Externe al Franţei (1998), Trofeul ''Eugene Ionesco'' (1999), Premiul Revistei ''Flacăra" (2000), Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naţionale de Teatru (2002), Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan (2003), Premiul de Excelenţă al Festivalului Teatrului de Comedie (2006), Premiul de excelenţă al Galei UNITER (2007-2008). De asemenea, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte "George Enescu" din Iaşi (1994) şi al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L. Caragiale" (2003).
A primit Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare franceze în grad de Ofiţer (2002), fiind primul actor român căruia i s-a acordat această prestigioasă distincţie.
Pentru meritele profesionale şi artistice, Preşedinţia României i-a acordat Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Mare Ofiţer (2004) şi Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce (2008).
În 2011, a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, în Piaţa Timpului din Bucureşti. Tot atunci, maestrul a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, din partea Guinness World Records.
A murit la 20 iulie 2016, la vârsta de 97 de ani. În 2018, la 14 decembrie, ziua în care ar fi împlinit 100 de ani, Academia Română a organizat sesiunea omagială "Radu Beligan - un centenar de la naştere"; Teatrul Naţional Bucureşti a organizat evenimentul "Centenar Radu Beligan", iar Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint al cărei reversul prezintă portretul actorului şi inscripţiile în arc de cerc "RADU BELIGAN" şi "100 DE ANI DE LA NAŞTERE".
(Documentare - Cerasela Bădiţă/Agerpres
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau