20 iulie 1969 - ,,Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire". Este ziua când oamenii au făcut primii paşi pe Lună
Dimensiune font:
Pe 20 iulie 1969, Neil Armstrong şi Buzz Aldrin au devenit primii oameni care au păşit pe Lună, în cadrul misiunii spaţiale Apollo 11, lansată de NASA pe 16 iulie 1969.
Cei doi astronauţi au coborât de pe modulul lunar şi au explorat suprafaţa selenară timp de aproximativ două ore şi jumătate, în timp ce colegul lor Michael Collins rămânea în modulul de comandă Columbia, pe orbita lunară.
Armstrong a rostit celebra frază: „E un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”, care a fost transmisă la TV în direct pe Pământ şi a intrat în istorie.
Cei doi astronauţi au plantat un steag american pe Lună, au vorbit cu preşedintele american Richard Nixon, au colectat probe de sol şi de rocă şi au instalat mai multe instrumente ştiinţifice.
Aselenizarea a fost urmărită de peste 500 de milioane de oameni la televizor şi a reprezentat îndeplinirea visului lui John F. Kennedy, care propusese ca SUA să trimită un om pe Lună până la sfârşitul anilor `60.
Misiunea Apollo 11 a fost cea de-a cincea misiune cu echipaj uman din Programul Apollo şi a fost precedată de misiunea Apollo 10, care a testat modulul lunar în apropierea Lunii.
După ce au petrecut aproximativ 21 de ore pe Lună, Armstrong şi Aldrin s-au reunit cu Collins şi au început călătoria de întoarcere pe Pământ, unde au aterizat în Oceanul Pacific pe 24 iulie 1969.
Alte cinci echipaje de astronauţi americani au aselenizat pe Lună până în 1972, în misiunile Apollo 12-Apollo 17 (echipajul misiunii Apollo 13 n-a reuşit să ajungă la destinaţie din cauza unor defecţiuni tehnice).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau