Camuflaj – o ciocnire hard-sf intre Predator si Protector

Ale filei doua fete…regasim si in Camuflaj a lui Haldeman recent editata la Nemira. Vechea intrebare daca suntem singuri in univers capata un raspuns prin evidentierea faptului ca intrebarea corect pusa nu este daca suntem singuri ci mai degraba se cuvine sa ne intrebam daca i-am recunoaste pe cei straini.

Existenta inseamna inainte de toate adaptare la conditii, aceasta trasatura comuna a fiecarei forme de viata, dusa la extrem are drept rezultat doua variante: ori o atat de perfecta sincronizare cu mediul incat sa fie imposibil de diferentiat dintre celalalte fiinte ori atingerea unui atat de avansat grad de devoltare fizico-mentala incat in orice confruntare dintre o astfel de fiinta si o forma de viata oarecare, invingator va iesi mereu fiinta aceasta.

Haldeman ne prezinta exact astea doua vietati, ambele capatasera nemurirea odata cu nasterea, ambele ajunsesera pe pamant cu mult inainte ca noi sa ne fi pus vreo intrebare privind posibila lor existenta. Desi inzestrate cu capacitati foarte apropiate, totusi exista intre cele doua o diferenta enorma: una supravietuieste eliminand fiecare individ inainte ca acesta sa devina o amenintare. Ucide de dragul crimei, ucide deoarece in luarea unei vieti isi gaseste placerea, ucide din plictiseala.

Din punctul sau de vedere aceste actiuni nu pot fi calificate crime, ea se considera pradatoarea suprema care are acest drept, chiar mai mult, are “datoria” de a elimina orice fiinta mai slab inzestrata. Omenirea nu doar ca nu constitue pentru aceasta o amenintare ci nu merita nici macar sa fie considerata un posibil adversar. In comparatie cu un om, ea este o Zeita, una indiferenta, plictisita de milioanele de ani ce s-au scurs de la inceputul existentei sale, asa ca unicul sau scop ajunge sa fie gasirea unui adversar capabil macar sa-si asume lupta chiar daca –dupa convingerile acestei sadice Zeite-in final va fi invins.

Celalalt individ este mai subtil. Cand a ajuns pe Pamant inca nu existau alte forme de viata decat cele marine…asa ca mii si mii de ani a trait printre acestea schimbandu-si infatisarea dupa bunul plac, luand mereu forma fiintelor aflate in varful lantului trofic.

Traind insa in forma unei alte fiinte imita si comportamentul firesc al acestuia si mergea cu tendinta sa de asemanare perfecta atat de departe incat simtea si actiona intocmai ca fiinta copiata, pastrandu-si constiinta identitatii de sine intr-un plan latent. Nemurirea acestuia nu se datora intratat caracterului de etern invingator cat faptului ca isi recladea corpul ori de cate ori era nevoie. Atunci cand s-a reintors dupa milenii la suprafata pamantului, descoperind ca intre timp aparusera forme de viata inteligente se decide sa ia forma acestora si sa se camufleze printre ele.

Asemeni celeilalte fiinte si acesta cauta un seaman al sau dar nu pentru a se lupta cu un adversar puternic ci pentru a nu fi singur. Unicitatea devenise greu de suportat ceea ce indica faptul ca apartinea unei rase sociabile. Contrar asteptarilor, isi recunoaste seamanul nu intr-un nemuritor ci intr-un om carismatic, asta deorece traind ca om ajunge sa constientizeze ca principala sa caracteristica nu este aceea de a fi fiinta eterna ci mai degraba accea de a fi insetata de cunoastere. Odata regasit spiritul cu care se simtise inrudit, datorita capacitatii sale de mimetism perfect ajunge sa cunoasca si sentimentul profund uman al dragostei…

Nu vreau sa spun mai mult despre actiunea cartii caci ar insemna s-o povestesc, vreau insa sa atrag atentia asupra mesajului transmis si anume ca probabilitatea de a avea camuflat printre noi vreo fiinta ostila noua este egala cu probabilitatea de a aveau una capabila sa ne cunoasca si chiar sa ne iubeasca.

Este afisarea luptei eterne dintre lumina si intuneric, dintre bine si rau.

In momentul in care un zeu malefic ajunge sa ne ameninte, se va gasi mereu un zeu bun sa se ridice in apararea noastra si in mijlocul cunoscutelor sau nesesizatelor lupte dintre forte si capacitati ce depasesc cu mult limitele umane, noi, marunte creaturi tarziu aparute, avem conditiile necesare, calitatile si timpul necesar de a creste, de a ajunge mici zeitati pe scena lumii.

O atentie deosebita merita efortul lui Haldeman de a nascoci fiinte extrateresre de o naturalete si de o logica suficiente cat sa devina credibile, spre diferenta de operele de duzina unde fiintele straine sunt prezentate asemeni unor marionete din plastic si actioneaza dupa niste principii ilogice, fortate, aici intalnim fiinte asemeni celor descrise de Van Vogt (Odiseea Navei Space Beagle) sau celebrului Aliens.

Actiunea cartii se desfasoara firesc, intr-un ritm nu atat de alert incat sa devina obositoare urmarirea faptelor fiecarui personaj dar nici intr-un ritm atat de lent incat sa plictiseasca, limbajul si felul de exprimare ramane cel cu care ne-a obisnuit Haldeman in Razboiul etern, in Pace eterna sau in cealalta carte importanta a sa. Conexiunea Psi, acestea fiind (din cate stiu) singurele aparute deocamdata in limba romana. Ca pasionat de Sf –ul bun apreciez efortul celor de la Nemira de a furniza o lectura de calitate si sper ca in viitorul cat mai apropiat sa ma pot bucura si de celelalte mari scrieri ale lui Haldeman.

Sursa: http://nemirabooks.ro