Cinematografia românească „nu mai are nimic de dovedit”

Consacrată prin două nominalizări istorice la premiile Oscar, după un Urs de Aur la Berlin, dinamica cinematografie românească „nu mai are nimic de dovedit”, apreciază regizorul Alexander Nanau, autorul unui documentar aclamat de critică, într-un interviu realizat prin Zoom şi difuzat duminică de AFP.
Agenţia France Presse aminteşte că documentarul „colectiv” este nominalizat la categoriile de cel mai bun lungmetraj internaţional şi cel mai bun lungmetraj documentar, fapt rarism. Cineastul în vârstă de 41 de ani a recunoscut că a simţit o „mare bucurie” atunci când a aflat la jumătatea lunii martie că lungmetrajul său a fost selecţionat la premiile Oscar, o premieră pentru România.
Nanau se va duce la 25 aprilie la ceremonia de la Hollywood şi, „dacă câştig, întreaga industrie românească de film va avea de câştigat”.
De mai bine de 10 ani, România străluceşte la festivalurile internaţionale, graţie unui „nou val” de cineaşti, cu opere ancorate în realităţile postcomuniste, notează AFP.
Alexander Nanau spune că le este dator 100% predecesorilor săi, precum Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu sau Cristian Mungiu.
„Este evident că există multe talente în România şi că, în ciuda obstacolelor, o mână de cineaşti lucrează din greu pentru a atinge un înalt nivel profesional”, subliniază regizorul de etnie germană, născut la Bucureşti.
Thriller care ţine spectatorii cu sufletul la gură timp de aproape două ore, „colectiv” urmăreşte trei jurnalişti care se încăpăţânează să facă lumină asupra lacunelor sistemului de sănătate românesc, produse adesea de corupţie, după incendiul care a cuprins discoteca Colectiv din Bucureşti, în octombrie 2015. Dacă acest omagiu adus deopotrivă victimelor şi lansatorilor de alertă a sedus publicul din întreaga lume este pentru că abordează „o istorie universală”, explică Nanau. Este vorba despre „presă ca stâlp al societăţii şi despre căutarea adevărului, mai ales în această perioadă în care suntem asaltaţi de fake news, în timp ce guverne corupte calcă în picioare vieţile oamenilor”, spune el.
Spectatorii se identifică cu personajele şi „devin solidari” ai cauzei apărate, înţelegând că o dramă asemănătoare li se poate întâmpla şi lor.
„Este mesajul pe care au vrut să-l transmită apropiaţii victimelor şi supravieţuitorii, ştiind că trebuie să facă tot ce le stă în putinţă pentru ca o astfel de istorie să nu se mai repete”, insistă cineastul.
Douăzeci şi şase de persoane au murit pe loc, în incendiu, şi alte 38 în lunile ce au urmat. Numeroşi răniţi au murit din cauza infecţiilor nosocomiale, în timp ce autorităţile au refuzat cu încăpăţânare transferul acestora la spitale occidentale, mai bine echipate. Tragedia a produs un uriaş val de contestare şi a atras după sine demisia guvernului social-democrat, la putere în acea perioadă.

Cinci ani şi jumătate mai târziu, lucrurile s-au schimbat, remarcă Alexander Nanau: societatea a devenit „mai vigilentă” şi „capabilă să se mobilizeze” pentru a compensa ceea ce el numeşte neglijenţa statului. Însă Nanau regretă faptul că autorităţile nu par a fi învăţat lecţia: banul public care ar fi putut servi la construcţia de spitale indispensabile în aceste vremuri de pandemie „a fost din nou furat sau irosit”, spune realizatorul.