Coaja şi miezul

Lagună, nisipuri vălurite, mirosuri de apă sărată, scoici şi alge putrede, ierburi calcinate, arbuşti pitici, costelivi, întinderi sărăturate, dincolo de care se aştern apele de cleştare ale mării. În acest peisaj parcă selenar se iţeşte ca o epavă eşuată după o teribilă furtună straniul edificiu de la Ishoi, aşezare din preajma capitalei daneze. Construcţia s-a realizat între 1988 şi 1996 şi a fost inaugurată în luna martie a acelui ultim an Aduce prin înfăţişarea sa exterioară cu un submarin scufundat pe fundul unei mări sarmatice, ale cărei ape s-au retras însă din timpuri imemoriale. Dar nava nu-i împresurată de  fantome, nici însemnată cu nimbul morţii inexorabile. Dimpotrivă dă semne de viaţă, e triumfătoare, vâsleşte semeaţă, purtată în înaintarea sa de luntraşi cu braţe de oţel Opintesc vârtos, fără să li se audă forţările şi bătaia vâslelor fabuloase. Construcţia, ce s-a dorit originală, răsărită din pământurile nisipoase ale litoralului Mării Nordului, a fost destinată să găzduiască unul din cele mai mari muzee de artă modernă din lume. Concepţia aparţine arhitectului danez Lund, renumit pentru modernitatea  viziunii sale creatoare, unul dintre promotorii străluciţi ai tendinţelor cele mai novatoare în arhitectură, ce-şi au în Danemarca unul dintre spaţiile predilecte de exprimare.

Arhitectul danez a fost preocupat în demersul său creator să pună în acord rostul clădirii cu ambianţa în care urma să existe, să o integreze în peisajul de o expresivitate particulară, necanonică ea însăşi. Din punctul de vedere al lui Lund lucrările de artă modernă, nonconformiste prin mesajul şi limbajul lor, aveau nevoie de un mediu adecvat receptării. Se cerea să fie expuse într-un cadru favorizant, altul decât cel clasic de muzeu. El s-a înscris într-o direcţie deschisă de  creatorii Centrului Baubourg din Paris, care au apelat pentru expoziţia de artă modernă la  plastica şi volumetria halelor industriale. A aderat la această revoluţionară gândire, dar nu a făcut-o mimetic, ci s-a inspirat doar din spiritul ei. El a fructificat de fapt ceea ce reprezintă tezaurul  de civilizaţie al nordului, tradiţia navigatorilor vikingi. A imaginat muzeul aidoma unei corăbii, dar nu una a timpurilor trecute, ci a celor ceva mai de aproape, când metalul era a tot puternic. Îndată ce te apropii de corpul zvelt al vaporului, ce lunecă pe o pernă de aer, ai senzaţia că pătrunzi în cala navei. Intrarea se face pe un culoar  din metal masiv, nituit sănătos şi acoperit cu un strat gros de vopsea anticorosivă. Când ai ajuns înăuntru poţi crede că te afli în corpul unei centrale nucleare, sau în pântecul unei ambarcaţiuni submarine. Pereţii cu aspect blindat nu generează anxietăţi şi nici nu apasă sufocant asupra-ţi. Arhitectul a contrabalansat acest risc, configurând ingenios şi curajos deschideri cosmice, ce nu-s de fel stingherite, ci amplificate, de pasarelele metalice, de scările numeroase care urcă şi coboară  într-un balans de scrânciob.

Intrat în sălile de expunere respiri ca şi afară un aer încărcat de atomii emotivităţii. Din păcate, cele mai multe dintre lucrările expuse în acest mediu incitant nu sunt atinse de fiorul ce l-a stăpânit pe Lund când a plăsmuit  spaţiul expoziţional. Moderne, pânzele sau sculpturile nu sunt investite cu palpitul vieţii, al trăirii unice. Mesajul se vrea şocant, dar adeseori nu izbuteşte decât să atragă atenţia, fără măcar să intrige chiar când pe un perete întreg, de dimensiuni ciclopice, sexul unei femei e multiplicat parcă la infinit în cele mai felurite ipostaze. Opera pictorului nu are accente scabroase, este epurată de vulgarităţile ce pot copleşi asemenea subiecte, dar nu atinge transcendenţa şi nu e creatoare de stări, nu e izvor de emoţie sublimă.

Paradoxul acestei cutezătoare creaţiuni, care este Muzeul de Artă Modernă din Copenhaga, considerat al doilea din lume ca importanţă, după cel din Louisiana, SUA, constă în faptul că modernitatea cu adevărat de adâncime, este cea a construcţiei. Mediul ideal a fost făurit, dar lăuntrul său, expoziţia, nu se înfăţişează privitorului în aceeaşi haină, nu iradiază  cu o forţă similară intensitatea trăirii şi simţirii. Miezul şi coaja nu s-au îngemănat.