Cum este sărbătorit Crăciunul în lume: Ce tradiții și ce evenimente au loc în diverse părți ale lumii
Dimensiune font:
Crăciunul este sărbătorit, în funcţie de tradiţii, climă sau evenimente organizate local în cele patru colţuri ale lumii, iar sărbătoarea a început de duminică şi continuă luni.
AUSTRALIA
În Australia, data Crăciunului cade în plină vară australă. Însă atmosfera nu este mai puţin festivă, iar petreceri au loc pe plajă, în costum de baie, pe plăci de surf şi în jurul grătarului.
KENYA
Pentru kenieni, o populaţie majoritar creştină, Crăciunul înseamnă reunirea familiei. Credincioşii de la Legio Maria African Church Mission au portnit în procesiune, în acest an, la slujba de Crăciun.
SUA
În Florida, în Statele Unite, petrecerile festive de Crăciun seamănă cu cele din Australia, mai ales pe plajă. Cocoa Beach n-ar nimic de-a face cu Polul Nord, dar un eveniment de surfing cu Moşi Crăciuni este organizat anual şi strânge fonduri pentru asociaţii de caritate.
În regiunea Rio Grande, comunităţi indigene se reunesc pentru a sărbători perioada crăciunului în costume tradiţionale, dansuri şi muzică.
CHINA
În China, Crăciunul este o sărbătoare care devine treptat tot mai populară. Decoraţiuni apar în oraşe, iar festivităţi sunt organizate în toată ţara.
COLUMBIA
Columbia este o ţară în care aproape 95% dintre locuitori sunt creştini. Crăciunul este un moment foarte important pentru locuitori, iar festivităţile încep de la 7 decembrie, cu ”Ziua Lumânărilor”. În acest an, preşedintele Gustavo Petro a participat la un eveniment organizat la Bogota pentru persoane fără adăpost.
MACEDONIA DE NORD
Ca în fiecare an, sute de persoane s-au îmbrăcat în costumul roşi cu alb lui Moş Crăciun, pentru a participa la o cursă festivă pe străzile din Skopje, în Macedonia de Nord.
ELVEŢIA
Apa cu o tempertură de 8°C nu i-a descurajat pe numeroşi locuitori ai Elveţiei să sară în Lacul Geneva (Leman) pentru a sărbători Crăciunul, şi a bea ceva. În urmă cu o săptămână, peste 4.000 de persoane au participat la o competiţie de înot.
VATICAN
Aproximativ 6.500 de credincioşi au asistat la slujba de Crăciun prezidată de Papa Francisc în Bazilica Sf. Petru, la Vatican, iar sute de credincioşi au urmărit-o pe ecrane uriaşe instalate afară. ”Suntem apropiaţi de fraţii şi surorile noastre care suferă din cauza războiului: ne gândim la Palestina, Israel şi Ucraina”, a declarat Suveranul Pontif.
IRAK
Crăciunul a devenit o zi liberă în Irak, în 2020. La Biserica Al-Tahera Al-Kubra de la Qaraqosh, în nordul Irakului, locuitori s-au adunat să asiste la o slujbă punctată cu un foc uriaş în aer liber.
INDONEZIA
Numeroase slujbe au fost organizate în toată Indonezia, o ţară cu populaţie majoritar musulmană. În Biserica Bethanyd, la Surabaya, sute de persoane au ţinut lumânări în timpul rugăciunii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau