Curajul, arta de a fi demn

În dimineaţa Învierii Domnului, când El S-a arătat Femeilor Mironosiţe spunându-le „Bucuraţi-vă!”, a adăugat imediat cuvintele „Nu vă temeţi!” (Matei 28,10). Ne-temerea, lipsa fricii este, deci, tot un dar al Învierii lui Hristos. Opusul fricii fiind curajul.
Dacă s-ar putea da o definiţie concisă a timpului actual, foarte mulţi l-ar defini ca fiind unul al angoaselor, al fricii. Marea majoritate a oamenilor trăiesc sub spectrul fricii, din cauza căreia numărul depresivilor şi al afecţiunilor psihice a crescut îngrijorător de mult. Iar din disconfortul psihologic şi sufletesc derivă multe afecţiuni somatice, sau le agravează pe cele deja existente. Luând serios în calcul aserţiunea evanghelică de mai sus: „Nu vă temeţi!”, omul şi-ar redobândi relativ simplu echilibrul sufletesc, confortul psihologic, indiferent de condiţiile exterioare de viaţă în care trăieşte. Este doar o chestiune de credinţă, de viziune asupra vieţii, a locului şi rostului omului în lume, în Univers. Căci, obiectiv analizând lucrurile, niciodată în istoria umanităţii nu au fost timpuri mai liniştite decât acum, cel puţin pentru europeni, pentru ceea ce în general e numit „lumea vestică”; în pofida scenariilor apocaliptice de care s-au umplut minţile oamenilor, nu în ultimul rând graţie tehnologizării folosite în sens distructiv, orice om onest ar trebui să recunoască faptul că nu mai departe de două-trei generaţii în urmă, lumea a trăit coşmaruri inimaginabile, tragedii absolut incomparabile cu situaţia actuală. Iar derivat din această constatare onestă, omul s-ar poziţiona altfel faţă de propria viaţă, faţă de valorile ei reale, imuabile, nu imaginare şi efemere, recunoscând pe Dumnezeu ca fiind Realitatea supremă, Absolutul, iar nu o simplă filosofie, speculaţie sau ideologie, între multe altele.
A fi curajos, netemător, este o virtute creştină şi un dar al Învierii lui Hristos, care a biruit moartea murind El Însuşi. Dar curajul la care Hristos a chemat şi cheamă pe tot omul născut din Adam nu este o noţiune abstractă, ci un fel de a trăi. Liber ales, cultivat şi întreţinut cu grijă. El este, finalmente, arta de a fi liber şi demn în Hristos, de a răspunde afirmativ chemării primordiale a omului: aceea de a-L iubi pe Dumnezeu privindu-L fără teamă în ochi.

Maria Mihaela Stan

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK