Este nevoie de un Cod etic al actorului
Dimensiune font:
Directorul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), Mario De Mezzo, a afirmat vineri că este nevoie de un Cod etic al actorului, care să le impună artiştilor respectarea anumitor standarde.
„Nu cred că există o soluţie magică, pentru că, dac-ar exista, cineva ar face-o. Legea 8 (Legea nr. 8/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în vigoare de la 13 ianuarie 2020 - n.r.) este doar o componentă a soluţiei. O altă componentă a soluţiei este educarea sau diferite campanii de educare către actori, către agenţii chiar, campanii de informare către actori şi agenţii în acelaşi timp. Eu cred foarte tare că soluţia ar sta într-un 'code of conduct', un Cod etic sau un cod al actorului, pe care cineva, poate o asociaţie, să îl facă", a declarat De Mezzo la cea de-a treia ediţie a evenimentului "Cesiune pe pasiune", organizat de Asociaţia pentru Teatru, Film, Muzică şi Dans - MUZE.
El a explicat că actorii care sunt în acea asociaţie trebuie să respecte anumite standarde.
"Adică, domne', eu nu vin să lucrez pe 100 de dolari. Şi, cu cât creşte asociaţia, tu ştii că din asociaţia ta nimeni nu lucrează pe 100 de dolari", a spus directorul ORDA.
Mario De Mezzo a recomandat MUZE să alcătuiască "un grup de lucru de 10 actori, care să facă un Cod al actorului, care să fie perfectibil".
"După care îl scoateţi în dezbatere publică. Voi între voi, între actori. Faceţi exerciţiul ăsta de transparenţă, îl scoateţi în dezbatere publică: 'Noi la asta ne-am gândit, voi ce-aţi mai vedea în plus faţă de asta pe el?' Lasă oamenii s-arunce. Şi după ce oamenii au aruncat tot ceea ce se pot gândi ei, luaţi-l voi în grupul vostru de lucru şi periaţi-l. Şi veniţi cu un draft destul de final, pe care îl prezentaţi din nou actorilor. Pentru că este o chestie de ou şi găină, cine a fost primul. Noi ne plângem că nu avem statut, dar nici nu îl face nimeni. Şi pentru că nu îl face nimeni, nici nu avem statut. În momentul în care va exista statut, actorii vor veni către voi şi vor zice: 'Vreau şi eu la statutul ăsta al vostru. Pentru că nici eu nu vreau, frate, să fiu plătit cu 100 de euro pe oră'. 'Păi, uite, prietene, dacă vrei, vino încoace, semnează aci o adeziune că eşti membru MUZE şi hai încoace'. Şi o să vedeţi cum o să crească. Asta e pe concret şi pe activităţi", a mai spus directorul ORDA.
La eveniment au fost prezenţi preşedintele MUZE, Răzvan-Adrian Ailenei, membri ai asociaţiei, artişti invitaţi care au dezvăluit situaţii cu care s-au confruntat de-a lungul carierei lor artistice şi au căutat rezolvări.
Potrivit organizatorilor, "Cesiune pe pasiune" reprezintă "singurul material de referinţă al industriei artistice", care explică drepturile de autor şi totodată contractele de cesiune pentru artist, utilizator şi producător. Rolul acestei campanii este ca artistul să-şi păstreze veniturile obţinute din drepturi de autor în loc să le cedeze entităţilor cu care colaborează, cum se întâmplă de obicei în practică.
"Această campanie este piatra de temelie a proiectului de reconstruire a unei industrii care până acum nu a fost sprijinită coerent în România. Materialul a fost proiectat sincretic ca rezultat a peste 20 de ani de zbucium într-o industrie care nu a beneficiat nici de informare, nici de normalitate", mai precizează organizatorii evenimentului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau