Expoziţia „Zbucium şi serenitate", la Palatul Culturii
Dimensiune font:
Vineri, 26 iunie 2020, ora 18.00, la Muzeul de Istorie din cadrul Palatul Culturii din Iaşi va avea loc, prin intermediul unei transmisiuni live, deschiderea expoziţiei retrospective „Zbucium şi serenitate”, ce comemorează existenţa artistică a graficianului ieşean Ludwig Dombrowsky (1920-2007). Expoziţia este organizată de Asociaţia Culturală AltIaşi, în parteneriat cu Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, şi va putea fi vizitată în perioada 26 iunie – 26 iulie 2020.
Scopul proiectului îl reprezintă redescoperirea artistului ieşean Ludwig Dombrowsky, iar prezenta expoziţie se înscrie într-un demers mai amplu al familiei artistului de a reda societăţii ieşene creaţia graficianului, alcătuită din câteva mii de lucrări păstrate în atelierul acestuia.
Expoziţia, definită prin culoare şi contraste, reprezintă o călătorie în universul creaţiei artistului, ce oferă o imagine de ansamblu asupra personalităţii acestuia şi surprinde lupta interioară atât a graficianului cât şi a omului Ludwig Dombrowsky.
Deschisă chiar în spaţiul în care graficianul şi-a petrecut o jumătate de deceniu în calitate de desenator, expoziţia ilustrează două ipostaze: substanţa discursului artistic, materializată în cele două săli dedicate ilustraţiilor pentru „Harap Alb” şi „Cântecul Nibelungilor” şi imaginarul intim, cel al schiţelor şi crochiurilor, al sintetizărilor prin linie.
Printre trăsăturile definitorii descrise de critici se numără remarcabila atenţie şi minuţiozitate în redarea atmosferei, curajul de a experimenta şi aprofunda formule grafice deosebit de îndrăzneţe, precum şi contrastele puternice prin care artistul transfigurează lupta interioară a personajelor.
Născut în anul 1920, debutează că desenator încă din anii `30, când realizează primele portrete, dar va intra în mediul artistic abia după 1950, când devine membru al Fondului Plastic din Iaşi şi, cu scurte intermitenţe, până în 1983, desenator artistic la Complexul Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi.
Ludwig Dombrowsky a slujit, cu mijloacele sale artistice, muzeele din Palatul Culturii Iaşi, contribuind, în anii '70 ai secolului trecut, la realizarea de facsimile sau grafică de expoziţie. Afişele, cataloagele, publicaţiile instituţiei din vremea respectivă au beneficiat de concepţia grafică a acestui înzestrat grafician.
În viziunea criticului de artă Petru Bejan, devine astfel oportună şi necesară o mai consistentă valorificarea postumă a portofoliului său artistic, aducând în atenţie nu doar lucrări de certă valoare, ci şi o figură importantă a Iaşului cultural de odinioară.
Expoziţia „Zbucium şi serenitate” este organizată în cadrul proiectului „Pe urmele lui Ludwig Dombrowsky”, realizat de Asociaţia Culturală AltIasi şi cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau