* vol. XII, Editura PIM, Iaşi, 2012
Au trecut 40 de ani de când Ionel Maftei a lansat ambiţiosul proiect „Personalităţi ieşene” (1972). De atunci, în cele douăsprezece volume publicate până acum, au fost incluse 1.300 de biografii, adică 1.300 de vieţi care au adus, în diferite domenii, o contribuţie mai mică sau mai mare la binele comunităţii. Este de mirare cum a fost posibil ca o astfel de întreprindere să se permanentizeze, mai ales la noi, unde suntem obişnuiţi cu abandonarea şi complet uitarea a tot felul de proiecte, poate tot atât de importante şi cu un impact tot atât de mare.
De la lansare, dicţionarul „Personalităţi ieşene” şi-a dovedit un loc unic şi absolut respectabil în peisajul cultural ieşean şi nu numai. Obiectivul actualului autor, Ionel Timofte, inginer militar, a cărui formaţie devine vizibilă în acurateţea şi conciziunea prezentărilor, au rămas aceleaşi de la primul volum, acela de a cerceta, selecta şi include acele personalităţi ale căror realizări au dus la recunoaşterea comunităţii pe care au influenţat-o pozitiv pe termen lung. Este adevărat că multe nume s-au impus singure. Sunt nume care au fost şi sunt cunoscute de toţi ieşenii. În cazul altora, puţini la număr, decizia de includere a fost subiectivă, mai ales în situaţiile în care impactul asupra vieţii comunităţii a fost mai limitat. Aceasta nu este o limită, din contra. Credem că proiectul trebuie să identifice şi alte personalităţi din domenii neglijate până acum: teologi, sportivi, ziarişti. În definitiv, autorul nu face altceva decât să salveze un patrimoniu format dintr-o galerie vastă de portrete ce intenţionează să surprindă esenţa realizărilor unor personalităţi recent dispărute, care au trăit în Iaşi sau îşi au originea pe aceste meleaguri.
Credem, de asemenea, că la un moment dat, distinsul autor trebuie ajutat să includă întreg materialul într-o „enciclopedie”, date fiind posibilităţile oferite de mijloacele tehnologice actuale, efort ce ar include extinderea, revizuirea şi aducerea la zi a materialului existent acum în paginile celor douăsprezece volume. Nu trebuie să uităm că pe parcursul acestui efort, care în alte situaţii ar fi necesitat prezenţa unui colectiv de cercetare mai mare, autorul s-a confruntat, din ce în ce mai des, cu provocările complexe care au apărut din cauza ariilor din ce în ce mai diverse din care provin personalităţile incluse în dicţionar.
Volumul al XII-lea, prefaţat de un mare om de cultură, criticul literar şi profesorul universitar Liviu Leonte, răspunde ca şi celelalte obligaţiei morale de a tezauriza acest „patrimoniu de om al culturii şi ştiinţei româneşti”, format din personalităţi care s-au constituit în modele cu impact asupra unei întregi comunităţi.
În „Personalităţi ieşene”, vol. XII (şi nu numai) multe dintre pagini sunt consacrate medicilor cărora, în acest mod, li se recunosc contribuţia şi impactul asupra unei întregi comunităţi. Volumul include biografiile a douăsprezece personalităţi medicale (din cele 100 ale întregului volum), majoritatea cu impact asupra destinului multor membri ai comunităţii. Aflăm, astfel, din acest volum, în afară de câteva nume recuperate care nu au fost prezente în volumele anterioare, despre contribuţiile unor personalităţi care sunt departe de a fi uitate de ieşeni. Este vorba de profesorii încă vii în memoria multora, cum ar fi Sergiu Buiuc, Veaceslav Carasievici, Adrian Cosovanu, Eremia Constantin Cotrutz, Cezar Dinu, Gioconda Dobrescu, Ioan Hăulică, Costache Lazăr, Mihai Stoian, Mihai Şerban, Florin Gheorghe Şerban, Gheorghe Timoşca, Petre P. Vancea, Eusebie Zbranca şi alţii.
Ne prosternăm la menţionarea acestor nume, reprezentanţi şi formatori de şcoală medicală ieşeană şi românească. Laudele şi recunoştinţa noastră se îndreaptă spre autorul şi editorul colonel inginer Ioan Timofte, faţă de care avem cu toţii obligaţia de a-l ajuta să-şi ducă proiectul până la capăt.
(E. Târcoveanu, D. Dorobăţ)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau