Julian Barnes, Trois

Am citit in zece ore o carte frumoasa, simpla si originala:  Trois de Julian Barnes

De ce simpla?
Pentru ca vorbeste despre: ego-uri, iubire, atractie, pasiune, tradare, normalitate, asteptari, tristete, disperare, intelepciune resemnata, imposibilitatea de a uita.
Pentru ca vorbeste simplu despre cat de complicati suntem si despre cat de mult ne chinuim sa ne gasim fericirea, apoi cat de simplu si de firesc se darama sistemul perfect. Apoi schimbam totul. Ne chinuim iar, ca sa incadram o noua fericire intr-un trecut diferit.

Originala, pentru ca englezoiul scrie in patru-cinci registre diferite, cu o metoda si o savoare de scenarist suculent, care au deschis in mine nebanuite canale de empatie.

Frumoasa, pentru ca ma regasesc in cartea asta. Pentru finalul ei senzational. Pentru ca, oricat de tare ma enerveaza, nu am putut sa nu ma intreb daca eu seman cu Stuart sau cu Oliver.

Barnes a scris dupa (aproximativ) 10 ani si o continuare a cartii, in care personajele sunt acum mai batrane cu 10 ani.
Urasc remake-urile si doar asocierea cu Rambo 3 sau Batman 4 m-a facut sa aman momentul citirii romanului Iubire etc.
O carte si mai frumoasa decat Trois. Aceeasi tema, acelasi stil, nimic nou si totusi nu o poti lasa din mana.
Eu cred ca flacaul asta se joaca cu noi cand scrie. O face insa foarte bine.

CIPRIAN:

Eu, citind-o acum trei ani (poate am mai uitat din ea), m-am gindit ca oamenii aia vorbesc cu mine pentru ca nu pot vorbi intre ei, asa ca mi s-a parut ca forma pe care Barnes a ales-o este a very laud sign ca oamenii astia nu pot comunica intre ei, asa ca mi se pling mie.

Mi s-a mai parut ca nu sint deloc potriviti unul pentru celalalt si ca bine ar fi fost sa isi stearga numele si numerele de telefon din agenda si sa nu se mai vada niciodata. Mi se pare ca Oliver si Stuart nu au fost niciodata prieteni, ca nu sint dacat niste cunoscuti care s-au vazut suficient de des incit sa li se para ca sint prieteni, dar ca nu se iubesc/respecta/inteleg unul pe celalalt.

Mi se pare ca ea (am uitat cum o cheama) nu a fost indragostita de nici unul din ei si numai conventia sociala si lipsa de idei a facut-o sa se combine cind cu unul, cind cu celalalt, apoi inertia a facut-o sa incerce sa se convinga de faptul ca simte ceva s.a.m.d.

Mi se mai pare ca toate relatiile construite in cartea asta sint false si ca Barnes se joaca si cu asta, incercind sa arate rolul pe care il joaca obisnuinta, inertia si conventional wisdom in viata personajelor.
Intr-un final, mi se pare ca este vorba despre trei oameni care se mint pe ei insisi si pe cei din jur si care provoaca, si isi provoaca, multa suferinta.

Mi se pare ca the trick este ca par oameni obisnuiti (ori ei sint mai falsi ca reclamele) si ca prin asta vrea Barnes sa atinga chestii mai mari, gen superficialitate, vanitate, si cit de putin “real” sint oamenii de linga noi si cum se mint ei si cum noua ni se par normali pentru ca toti fac asta.
Adica ceva de genul: nu te-au luat prin surprindere si ti s-au parut normali nebunii astia, pentru ca si oamenii pe care ii cunosti tu sint la fel de nevrozati, mincinosi, tristi sau falsi. Dar aia sint dusi.
Se poate sa fie asa pentru ca eu stiu ca Barnes este un autor serios care incearca sa fie comercial.

Cartea se numeste Talking It Over in original.

Sursa: http://nemirabooks.ro