La București a început Festivalul Naţional de Improvizaţie
Dimensiune font:
Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Naţional de Improvizaţie, care va oferi nouă spectacole şi ateliere susţinute de artişti din domeniu, se va desfăşura între 16 - 19 septembrie, în aer liber, la Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, publicul care vrea să încerce improvizaţia sau să urmărească un spectacol Impro Jam care se leagă ad-hoc, sub coordonarea unor traineri renumiţi din Europa, e invitat pe 16 septembrie, de la ora 19,00, la spectacolul RECUL.
Intrarea la acest spectacol este liberă, în baza unei rezervări online.
În premieră în România, festivalul propune o serie de ateliere susţinute de traineri de renume internaţional care vor aborda teme diverse, de la filosofie în improvizaţie, tehnici de utilizare a muzicii, improvizaţie clovn, măşti, dans, compoziţie şi spaţiu, colaborare dintre improvizatori şi public, explorarea personajului şi a limbajului.
Biletele şi abonamentele sunt disponibile pe platforma Eventbook, iar programul festivalului poate fi consultat pe site-ul improfest.ro.
Festivalul Naţional de Improvizaţie se desfăşoară în conformitate cu măsurile în vigoare pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii.
Proiectul "Festivalul Naţional de Improvizaţie ediţia a IX-a" este co-finanţat de Primăria Capitalei, prin ARCUB, în cadrul Programului Bucureşti - Oraş deschis 2021.
Înfiinţat în 2013 de Monica Anastase, Festivalul Naţional de Improvizaţie este un proiect realizat de Asociaţia Tam-Tam şi îşi propune să promoveze teatrul de improvizaţie către audienţe noi, mizând pe spectacole interactive şi ateliere susţinute de artişti români şi internaţionali.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau