Masterclass: „Tehnica de dirijat a Maestrului Sergiu Celibidache”
Dimensiune font:
Profesorul Enrique García Asensio, „cel mai bun elev a lui Sergiu Celibidache”, a revenit la Iaşi, pentru a susţine în perioada 30 septembrie – 6 octombrie, Masterclass-ul Internaţional de Dirijat „Tehnica de dirijat a Maestrului Sergiu Celibidache”.
Evenimentul este organizat de Fundaţia „Sergiu Celibidache” din Bucureşti, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.
Cursurile se vor desfăşura la Universitatea de Arte, pe parcursul a şapte zile. Maestrul Enrique García Asensio predă, pentru început „Fenomenologia Muzicală şi tehnica de dirijat a lui Sergiu Celibidache”, urmând ca participanţii să fie selectaţi pentru a beneficia, pe lângă cursurile teoretice, şi de sesiuni cu orchestra. Masterclass-ul se va încheia cu un concert de final al studenţilor.
„Ziua în care l-am întâlnit pe Sergiu Celibidache a fost ca şi cum am câştigat la loterie”
Enrique García Asensio a fost asistentul lui Sergiu Celibidache la cursurile internaţionale de dirijat din Bologna (Italia), München (Germania), precum şi cele din Academia Chigiana din Siena (Italia). La Academia din Siena a participat la toate cursurile pe care le-a susţinut Sergiu Celibidache (1960, 1961,1962 şi 1963), câştigând în ultimul an premiul „Cel mai bun elev al cursului”, oferit de Clubul „Rotary” din Siena.
„Enrique García Asensio a mai susţinut un Masterclass de dirijat la Iaşi, în 2006, şi o conferinţă în 2010, la Universitatea de Arte «George Enescu», fiind foarte apreciat de studenţii de la specializarea Dirijat orchestră, cât şi de cei de la Muzicologie sau Interpretare muzicală”, precizează Florin Luchian, coordonatorul departamentului „Evenimente Artistice şi Cercetare” din cadrul Universităţii de Arte.
Enrique García Asensio a declarat de nenumărate ori că Maestrul Sergiu Celibidache a fost pentru el „ca un al doilea tată”. De asemenea, acesta menţionează: „Ziua în care l-am întâlnit pe Sergiu Celibidache a fost ca şi cum am câştigat la loterie”.
Sergiu Celibidache despre Iaşi
Dirijorul şi compozitorul Sergiu Celibidache şi-a petrecut anii studenţiei la Iaşi, unde a urmat cursurile Conservatorului. Concomitent, studiază filozofia şi matematica la Universitatea ieşeană, apoi la cea din Bucureşti. Din 1936 pleacă definitiv din ţară, devenind în scurt timp una din cele mai cunoscute personalităţi ale muzicii internaţionale contemporane. În anul 1994, marele muzician a fost distins cu titlurile de Cetăţean de Onoare al oraşului Iaşi şi Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.
„…Iaşul mi-a dat ceva care la început m-a ajutat să devin om, şi după aceea, într-adevăr, să pot ieşi cu uşurinţă din labirintul îndoielilor. Şi când a fost vremea să iau hotărâri mari, le-am luat ca ieşean, cu înţelepciune moldovenească. Deci am fost cât se poate de marcat din copilărie şi adolescenţă de Iaşul care, natural, a fost oxigenul tuturor”, declara Sergiu Celibidache.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau