Moment BIZAR la înmormântarea lui Petrică Mîțu Stoian. Ce au descoperit groparii, semnele care-ți dau FIORI

Lumanare  images

Dimensiune font:

| 19-11-2021 18:33

Petrică Mîțu Stoian a murit în 6 noiembrie 2021, la doar 61 de ani, în urma unui șoc septic, după ce a urmat o procedură de recuperare medicală post-COVID, specializată în terapie hiperbară. Acesta s-a internat la o clinică privată din Reșița, vineri. Sâmbătă, i s-a făcut rău și a fost transferat la spitalul din Reșița.

O anchetă penală pentru ucidere din culpă a fost deschisă în cazul morții cântărețului de muzică populară.

Artistul a fost înmormântat pe data de 10 noiembrie, la Cimitirul Ungureni din Craiova, județul Dolj, acolo unde și-a pregătit locul de veci dinainte să moară.

Moment bizar la înmormântarea lui Petrică Mîțu Stoian
Unul dintre cele mai grele momente pentru persoanele prezente la înmormântarea artistului a fost cel în care groparii au încercat să lase sicriul în cavou. În acel moment, sicriul lui Petrică Mîțu Stoian a fost la un pas să se răstoarne, iar dalele care urmau să acopere sicriul regretatului artist erau prea mari.

În acel moment, groparii au fost nevoiți să spargă marginile dalelor, pentru a le putea potrivit pe marginea cavoului. Slujba de înmormântare a întârziat din cauza acestor probleme, iar persoanele aflate la fața locului au perceput acest moment ca pe un semn din partea artistului, care nu și-ar fi dorit să plece pentru totdeauna dintre cei vii, potrivit wowbiz.ro

Terapia HIPERBARĂ post-COVID, "NEINCLUSĂ în protocolul de tratament". Precizări de ULTIMĂ oră, după moartea lui Mîțu Stoian: Se consideră periculoasă
"În luna aprilie 2021, Ministerul Sănătății a aprobat prin Ordinul ministrului Sănătății nr. 534/22.04.2021, Protocolul de Medicină Fizică și de Reabilitare post-COVID-19 elaborat de Comisia de specialitate Medicină Fizică și Reabilitare post-COVID-19.

Documentul se referă la procedurile de recuperare și reabilitare ale pacientului trecut prin COVID-19, precum și la activitatea personalului medical pentru recuperarea și reabilitarea pacientului post-COVID-19.

În ceea ce privește oxidenoterapia hiperbară, reprezentanții Comisiei de Medicină Fizică și de Reabilitare a Ministerului Sănătății au decis neincluderea acestei terapii în protocolul de tratament, având în vedere că, în prezent, nu există studii pertinente care să dovedească eficiența în COVID-19.

Singura mențiune privind camera hiperbară în cadrul Protocolului de medicină fizică și de reabilitare post-COVID-19 se află la secțiunea alte posibile dotări suplimentare ale unui centru de excelență în recuperare fizică.

Într-o adresă către Ministerul Sănătății specialiștii în Medicină Fizică și Reabilitare consideră “periculoasă promovarea agresivă prin toate canalele a oxigenoterapiei hiperbare, procedură adesea ridicată la rang de panaceu. Se denaturează astfel atenția pacientului, dar de multe ori și a medicului, de la complexitatea afecțiunii COVID-19, de la complicațiile sale, care sunt respiratorii, cardiace, musculoscheletale, neurologice, etc.”

Precizăm că nici Normele Contractului-Cadru în vigoare nu decontează pentru asigurați o astfel de procedură.

Pregătirea cadrelor medicale pentru astfel de terapii
În ceea ce privește pregătirea cadrelor medicale care au competențe de a executa procedurile destinate acestei terapii, conform Ordinului ministrului Sănătății nr. 418/2005, medicii specialişti şi primari confirmaţi în specialităţi clinice medicale și medicii de familie pot accesa programele de studii complementare în vederea obţinerii unui atestat de studii de complementare în medicină hiperbară.

Conform Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, autoritatea competentă în domeniu, pentru a fi introduse pe piață, camerele hiperbare trebuie să poarte marcaj CE, la fel ca orice dispozitiv medical. Acest demers reprezintă dovada derulării procedurilor de evaluare ale conformității produselor.

Dispozitivele medicale de clasa 1 sunt introduse pe piață sub responsabilitatea producătorului care solicită evaluarea conformității acestora unui organism notificat.

Conform prevederilor art. 933 din Legea 95/2006, in vederea asigurării nivelului de securitate şi performanţă adecvat scopului pentru care sunt realizate dispozitivele medicale şi a evitării generării de incidente, utilizatorii au obligaţia:

a) de a utiliza dispozitivele medicale numai în scopul pentru care au fost realizate;

b) de a se asigura că dispozitivele medicale sunt utilizate numai în perioada de valabilitate a acestora, când este cazul, şi că nu prezintă abateri de la performanţele funcţionale şi de la cerinţele de securitate aplicabile;

c) de a aplica un program de supraveghere a dispozitivelor medicale, care să ţină seama de riscul acestora pentru pacient, de domeniul de utilizare şi de complexitatea acestora, potrivit normelor metodologice în vigoare;

d) de a asigura instalarea, mentenanţa şi repararea dispozitivelor medicale cu unităţi avizate pentru efectuarea acestor servicii;

e) de a comunica producătorilor şi structurii de specialitate orice incident survenit în timpul utilizării;

f) de a raporta ANMDMR toate dispozitivele medicale existente în unitate, înregistrate în evidenţele contabile ca mijloace fixe, indiferent de modul de procurare a acestora, conform normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii;

g) de a asigura un sistem documentat de evidenţă privind dispozitivele medicale utilizate, reparate şi verificate, potrivit normelor metodologice în vigoare;

h) de a asigura verificarea periodică a dispozitivelor medicale utilizate, conform prevederilor legale;

i) de a asigura condiţii optime de păstrare şi depozitare a dispozitivelor medicale, conform cerinţelor specificate de producător.

Ancheta continuă în cazul lui Petrică Mîțu Stoian

În ceea ce privește cazul decesului artistului Petrică Mîțu Stoian precizăm că, în prezent, se află în desfășurare o anchetă a instituțiilor competente.

De asemenea, Direcția de Sănătate Publică Caraș - Severin a demarat o verificare la unitățile medicale în care a fost internat pacientul, conform competențelor ce revin Direcției. Se verifică condițiile igienico-sanitare și respectarea procedurilor înainte de efectuarea terapiei din camera hiperbară", a transmis Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.

Ce este o cameră hiperbarică și ce contraindicații sunt
Tratamentele de recuperare post-Covid, inclusiv ideea de folosire a oxigenoterapiei hiperbare, au apărut în special după constatarea cazurilor de „long Covid”, spune Radu Dabija, medic pneumolog, manager al Spitalului Pneumologie Iași.

"Ca să înțelegem ce este o cameră hiperbarică trebuie să înțelegem că noi, în aerul ambiental, inspirăm un aer cu o concentrație de 20,9 la sută oxigen. Restul, până la 100 la 100, sunt alte gaze - dioxid de carbon, azot și așa mai departe. Într-o cameră hiperbarică se livrează oxigen 100% la 2 atmosfere, deci la o presiune mult mai mare. S-a dovedit că are niște beneficii pentru bolnavii care în mod obișnuit nu se pot oxigena, doar că terapiile trebuie să fie scurte. Această terapie nu substituie, până la urmă, metodele de recuperare obișnuite", a explicat dr. Radu Dabija, la Digi24.

El spune că există niște contraindicații absolute, iar la pacientul cu COVID-19, acesta trebuie în prealabil investigat.

"Spre exemplu, la pacientul care a are risc de a dezvolta pneumotorax - pneumotorax înseamnă momentul în care se rupe sau se sparge sau este foarte fragilă o anumită zonă din plămâni și aerul iese în cavitatea pleurală și produce o compresie asupra plămânilor - este o complicație imediată la care ne putem gândi”, a arătat medicul Radu Dabija. „Dar totodată, felul în care bolnavul este investigat trebuie să fie foarte amănunțit, pentru că trebuie să vedem dacă are sau nu indicație. În mod cert, terapia hiperbarică trebuie recomandată de un medic, în niciun caz de către un kinetoterapeut sau de o firmă”, a subliniat Radu Dabija. „Pacientul respectiv trebuie mai întâi scanat la computer tomograf și trebuie văzut dacă are indicații pentru terapia hiperbarică și dacă nu cumva are niște leziuni pulmonare care contraindică. Aceste leziuni pot fi inclusiv leziunile de fibroză, inclusiv bronșiectaziile, emfizemul pulmonar și chiar și sechelele Covid-19", a completat medicul.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Coincidență stranie: 23 noiembrie, ziua neagră, care ne-a furat marii artiști români. Dan Negru, mesaj dureros, după decesul lui Gabriel Cotabiță: „Avea o mare grijă a vorbelor”
24/11/2024 00:04

Marele interpret Gabriel Cotabită s-a stins din viată, azi, 23 noiembrie 2024, la varsta de 69 de ani, in urma unui accident vascular. Ca o coincidentă stranie, tot intr-o zi de 23 noiembrie, parcă blestema ...

Zi neagră în lumea muzicală: Marius Bațu, fost membru al legendarei formații Pasărea Colibri, s-a stins din viață
23/11/2024 14:18

Marius Batu, unul dintre cei mai iubiti si respectati cantăreti de muzică folk din Romania, a murit vineri seara, la varsta de 65 de ani. Artistul urma să sustină un concert pe 23 noiembrie, la Casa de Cul ...

A murit Gabriel Cotabiță
23/11/2024 14:09

Cunoscutul cantăret Gabriel Cotabită a murit in urma unui accident vascular, la doar 69 de ani. Acesta era internat in spital. "Ai plecat, Gabi, şi ai lăsat muzica pop romaneasca fără una dintre cele mai ...

Marea actriță a României,Elena Caragiu, a murit. Viața sa a fost un adevărat film
17/11/2024 15:20

Marea actrită a Romaniei a murit. Este doliu in lumea filmului romanesc, după ce o mare actrită a trecut la cele sfinte. Actrita a reusit să plece in Statele Unite ale Americii (SUA), acolo unde a si deceda ...

Netflix scumpeşte toate abonamentele pentru clienţii din România
15/11/2024 14:21

 Netflix a hotărat să majoreze preţurile tuturor abonamentelor pe care le oferă clienţilor săi din Romania  decizie care vine după mai multe anunţuri asemănătoare ale platformelor ...

Trafic cu bilete la Palatul Peleș. Ministrul Culturii trimite Corpul de Control
11/11/2024 15:57

  Ministrul Culturii trimite Corpul de control la Palatul Peles, deoarece există suspiciuni că ar exista o retea paralelă de vanzare de bilete, scrie Libertatea. Suspectii principali sunt chiar angajat ...

Celebrul bucătar Jamie Oliver, nevoit să retragă o carte de bucate, după un scandal uriaș
11/11/2024 00:21

Celebrul bucătar britanic Jamie Oliver retrage de la vanzare cartea sa pentru copii, in urma criticilor aduse de aborigenii din Australia. Acestia l-au acuzat că este „lipsit de respect’” faţă de isto ...

Un mare actor pe care România l-a pierdut pe 10 noiembrie
10/11/2024 13:39

Un mare actor pe care Romania l-a pierdut pe 10 noiembrie. Gheorghe Dinică, actor de teatru şi film care a creat roluri memorabile, unul dintre cei mai versatili actori romani, s-a născut la 1 ianuarie 1934, ...

Două filme românești, nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film
10/11/2024 12:15

Filmul „Anul Nou care n-a fost” a fost nominalizat la prestigioasele Premii ale Academiei Europene de Film la categoria European Discovery 2024 – Prix FIPRESCI, care celebrează inovatia si no ...

UDMR îi dă o 'palmă' lui Iohannis, după gestul ciudat de la Budapesta: 'Noi ne dorim un președinte educat!'
08/11/2024 11:08

Gestul straniu făcut de Klaus Iohannis la Budapesta, unde i-a intors pur si simplu spatele lui Viktor Orban, nu este trecut cu vederea de UDMR. Fostul ministru Tánczos Barna sugerează o lipsă de educatie di ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei