Orson Scott Card – Vorbitor in numele mortilor

Am inceput “Vorbitor in numele mortilor” cu reticenta datorata convingerii mele ca o continuare a “Jocului lui Ender” nu se poate ridica la nivelul acelei carti, dar si cu o curiozitate greu de stapanit. Am constatat cu surprindere ca ii este superioara pe mai multe planuri, printre ele numarandu-se si notiunile de antropologie care, odata ce m-am obisnuit cu ele, au devenit interesante si usor de urmarit.

Intriga romanului este relativ simpla: purcelusii de pe colonia Lusitania sunt singura specie constienta intalnita in cei 3000 de ani care au trecut de la evenimente din “Jocul lui Ender“. Fara nici un motiv cunoscut, ei ucid doi oameni de stiinta, aducand aminte, la o scara mai mica, de violenta primului si ultimului contact al oamenilor cu gandacii. Ender ajunge pe Lusitania ca Vorbitor in numele mortilor chemat pentru un barbat decedat si incearca sa-i inteleaga pe purcelusi intr-un efort de a evita repetarea gresililor care-i bantuie trecutul si constiinta

In acest volum Ender este un personaj mult mai complex decat in cartea anterioara. Autorul descrie in detaliu vina cu care el traieste – aceea de a fi geniul care a exterminat singura rasa inteligenta intalnita pana atunci de catre oameni, fapt pentru care este inca blamat de istorie – dar si implicatiile propriei legende. Aflam ca el a inspirat un pseudocult, cel al Vorbitorilor in numele mortilor, persoane care au rolul de a-i intelege cu obiectivitate pe cei decedati si de a \”vorbi\” despre ei, de a expune adevarul necosmetizat, cu bune si cu rele, ajutand astfel comunitatea si aducand alinare rudelor. Cum poate trai oare un om cu o asemenea mostenire duala, cum poate fi cineva atat Distrugatorul cat si Vorbitorul in numele mortilor?

Purcelusii sunt si ei fascinanti. Ei nu sunt indivizi care actioneaza intamplator, ci rational si consecvent, iar motivatiile lor, necunoscute la inceput, reprezinta de fapt “motorul” aparent al actiunii romanului.
Desi am inceput acest volum doar de dragul “Jocului lui Ender”, sau poate tocmai din aceasta cauza, am fost initial dezamagita. Ma asteptam la altceva. Insa rabdarea mi-a fost rasplatita pe deplin si, fara sa-mi dau seama, am fost acaparata de scriitura autorului care ofera indicii si te provoaca sa-i intelegi pe purcelusi – si nu numai – inaintea celorlalte personaje.

Desi de dimensiuni mai mari decat predecesoru lui, volumul contine mult mai putina actiune si, dincolo de premiza unei a doua sanse la intalnirea unei noi specii extraterestre, se concentreaza mai degraba pe notiunea de umanitate si aspectele ei indepartandu-se de stilul science fiction clasic.

In ciuda finalului abrupt care invita evident la o continuare, “Vorbitor in numele mortilor” este un roman pentru cititorul inteligent capabil sa aprecieze explorarea umanitatii si a prejudecatilor deseori intalnite in relatiile interculturale.

Sursa: http://nemirabooks.ro