Orson Scott Card, Jocul lui Ender

Am aflat de existenta cartii Jocul lui Ender de Orson Scott Card  de pe un site care o lauda prin prisma numeroaselor premii pe care le castigase, fapt care nu m-a impresionat. Parea doar o strategie de marketing menita sa creasca aproape fortat vanzarile unui roman nu foarte interesant. Nu ma pretind o persoana pasionata de science fiction (credeam totusi ca stiu majoritatea numelor cu rezonanta in acest gen literar), dar Orson Scott Card imi era necunoscut. Cateva minute de documentare pe internet mi-au dovedit ca ma inselasem si ca era momentul sa-mi largesc orizonturile literare.

Deci, este aceasta carte interesanta? Ei bine, NU. E de-a dreptul geniala! Actiunea are un ritm alert si te introduce in lumea ei de la primele pagini fara sa te mai lase sa evadezi… poate doar dupa ultima pagina…

“Jocul lui Ender” este de fapt povestea umanitatii care, dupa ce a respins cu dificultate doua atacuri ale unei rase insectoide, incearca sa gaseasca un lider militar perfect pentru a conduce flota planetei. Pentru a face posibila supravietuirea speciei umane, se recurge la inginerie genetica si la pregatirea celor mai inteligenti copii in cadrul Scolii de Lupta. Aici ajunge si Ender Wiggin, un baiat de doar 6 ani care se dovedeste a fi extrem de talentat, iar majoritatea cartii urmareste pregatirea lui.

Mai multe detalii despre roman ar putea distruge placerea lecturii pentru cei care nu l-au citit inca, insa trebuie sa mentionez ca dincolo de decorul futurist al naratiunii se ascund elementele psihologice ale unui bildungsroman, lucru evident si in urmatoarele romane din aceasta saga in care sunt expuse detaliat.

“Jocul lui Ender” este pur si simplu un clasic al literaturii SF. Pregatirea umanista a lui Orson Scott Card confera o abordare interesanta a genului care, combinata cu multiple teme subiacente, produce un roman accesibil chiar si celor neinteresati de science fiction. Intriga este simpla, dar temele sunt complexe: instrainarea si singuratatea, natura jocului si regulile lui, compasiunea si cruzimea, puterea si etica, implicatiile razboiului si schimbarile profunde pe care acesta le induce participantilor la “joc”.

In urmatoarele romane (Vorbitor in numele mortilor, Xenocid) autorul tinde mai degraba  sa ne impuna aceste teme decat sa ne lase pe noi sa le descoperim, naratiunea semanand uneori cu o predica. Totusi, acest lucru nu se intampla in “Jocul lui Ender” unde talentul scriitorului ne ofera un roman foarte bine scris, inteligent si emotionant totodata.

Sursa: http://nemirabooks.ro