Peter James – Viu sau mort
Dimensiune font:
Am comandat cartea alaturi de alte cateva, incitata fiind de reputatia scriitorului, de recomandarile gasite pe site-uri internationale si de cronicile extrem de favorabile. Ele plasau cartea ca un adevarat best-seller britanic, crima si suspans, un thriller care neaparat trebuie citit.
Am primit cartile prin posta, am ajuns cu ele acasa. M-am pus in pat, cu un pahar de apa langa, cu radioul in surdina si am inceput sa citesc. Primele pagini m-au incantat la maxim. Mi se parea fantastic cum reuseste James sa imi tina treaza atentia si ma captiveze inca de la inceput. Lectura era facila si, cu fiecare capitol, ma prindeam si mai mult in itele povestii. Aceasta era introducerea.
Mijlocul cartii a inceput sa imi dea de banuit. In sensul ca actiunea a inceput sa lancezeasca, iar eu intrevedeam deja finalul. Dar nu am disperat totusi. Era deja aproape 2 noaptea. Si speram ca autorul ma va surpinde si lucrurile vor lua o intorsatura imprevizibila pentru un cititor avid de orice carte buna, ca mine. Dubiile au inceput sa apara odata cu cuprinsul cartii.
Finalul?? Lamentabil!!! Era ora 4 dimineata, eu eram obosita, aveam o sedinta peste 5 ore… Si aflu care este finalul “Viu sau mort”: cel pe care il banuiam inca de la mijlocul cartii.
Nu stiu daca mi s-a intamplat de cateva ori in viata sa regret ca am pierdut vremea citind o carte. Dar, de obicei, aveam recomandari solide de la tatal meu… Acum am recurs la recomandarile site-ului domnului Peter James si am mers pe increderea celor 3 premii primite de aceasta carte si recenziilor realizate de catre diverse ziare importante.
Recenzia mea nu se refera strict la carte deoarece un thriller nu mai merita citit odata ce ai aflat sfarsitul si nici nu e plina de licente poetice, pasaje emotionante sau fraze lirice. Este reala si adevarat de “goala”, la fel ca si aceasta carte, de pe urma careia nu am ramas cu nimic.
Sursa: http://nemirabooks.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau