De mai multă vreme, încerc să-l descifrez pe Philip K. Dick. Ca om, a fost relativ simplu să-l descopăr: viaţa scurtă (a trăit doar 54 de ani) dar intensă, a fost sursa a numeroase monografii, şi poate fi oricând subiectul unei noi cărţi sau scenariul unui film. Pur şi simplu, a trăit precum nefericitele sale personaje din numeroasele sale romane şi nuvele, sfârşitul fiind tragic, autorul scufundându-se din ce în ce mai adânc în lumea operei sale, schizofrenic şi suferind de o dedublare a personalităţii, afirmând că este Philip K. Dick, cetăţean american şi Thomas, cetăţean al Romei antice.
Când încercăm să îl analizăm pe autorul de SF Philip K. Dick, apar primele întrebări: unii autori afirmă că acest gen era singurul care îi permitea să-şi exprime drama interioară, iar alţii, mai pragmatici, că a început să scrie SF pentru simplul motiv că acest gen îi permitea să-şi vândă mai uşor textele literare revistelor şi editorilor, visul său fiind însă acela de a fi recunoscut ca scriitor de literatură şi în afara genului science fiction. S-ar părea că a treia soţie, Anne Williams Rubinstein, l-a părăsit tocmai pentru faptul că ea vedea în Dick un mare scriitor de literatură, în timp ce acesta nu reuşea să se desprindă de lumea SF.
Indiferent de ce au dorit oamenii din jurul său, respectiv cele cinci soţii – din ce în ce mai tinere – pentru cariera literară a lui Philip K. Dick, acesta a fost şi rămâne în istoria literaturii un autor de literatură science fiction, care a scris 54 de romane şi peste 150 de nuvele. Are în lume un număr important de admiratori necondiţionaţi, organizaţi în zeci de cluburi de fani, aflate pe întreg globul pământesc, dar şi detractori la fel de numeroşi. Acestora li se adaugă generaţii întregi de cititori, care îl citesc cu nesaţ sau indiferenţă, cu toţii încercând să-l înţeleagă. Pentru mine, lucrurile au început să se limpezească: cu fiecare carte scrisă de Dick, citită, sunt din ce în ce mai convins că este cel mai mare autor de science fiction din toate timpurile. Lectura nuvelelor şi romanelor sale, scrise în anii 50-60 este la fel de agreabilă ca a oricărui autor de SF, la modă în zilele noastre, acţiunea nu are nimic desuet, personajele sunt la fel de credibile într-o lume sufocată de aproape de aceleaşi probleme ca şi cele de azi: ameninţarea războiului (mascată de multe ori prin ameninţarea invaziei extratereştrilor), guvernanţi paranoici, state autocrate, manipulări incredibile cu ajutorul drogurilor, undelor radio sau TV etc. Singura diferenţă este că toate textele sale literare par a fi nişte filme proiectate în alb-negru, cu nuanţe gotice puternice, elemente complet diferite de textele şi filmele din zilele noastre, care abundă de efecte speciale de toate genurile.
Substanţa M, publicată de Editura Nemira în anul 2007, după titlul original A Scanner Darkly, editată în 1977, cu o traducere realizată de Ana Veronica Mircea, este un roman aparte din seria celor scrise de Philip K. Dick. Este mai puţin palpitant privind miza conflictului (supravieţuirea umanităţii nu mai depinde de nici unul din personajele romanului), destul de puţin science fiction (cu toate că acţiunea cărţii abundă de descrierii detaliate a unor tehnici sofisticate de urmărire video şi audio, care ar face invidioasă orice reţea de spionaj modernă), aproape autobiografică datorită experienţelor prin care a trecut autorul privind consumul de droguri şi aproape de vulgarizare ştiinţifică datorită modului doct de prezentare a teoriei privind dedublarea personalităţii unui om, prin separarea emisferelor creierului sau consumului de droguri, în cazul de faţa ”substanta M”.
Romanul Substanţa M este dedicat prietenilor toxicomani ai lui Dick, morţi între timp sau cu sechele grave. Cartea nu se doreşte un manifest burghez antidrog, iar autorul nu doreşte ca flagelul consumului de drog să fie considerat o boală, ci o opţiune în urma unui raţionament greşit. Trecând peste aceste elemente de fond, romanul este considerat de mulţi cel mai bun scris de Philip K. Dick, de exemplu, în Franţa, primul roman tradus din opera scriitorului a fost acesta. Alţii, nici nu-l consideră un roman reprezentativ al autorului, fiind scris într-o perioadă care anunţa declinul fizic al lui Dick în urma abuzului de amfetamine.
Personajul principal al romanului este Fred, alias Bob Arctor, un poliţist infiltrat sub acoperire în lumea toxicomanilor unei Americi a anilor 60, care seamănă însă mai mult cu cea a zilelor noastre, în care consumul de droguri este un delict, motiv pentru care întreaga Americă era supravegheată audio şi video. Poliţistul Fred intră atât de bine în rolul drogatului Bob Arctor, încât la un moment dat, în urma consumului de ”substanţa M”, nu mai realizează cine este cu adevărat, iar când primeşte ordin de la superiorii săi să-l urmărească atent pe Bob Arctor, schizofrenia este garantată. Dacă nu sunteţi încă fan Philip K. Dick, nu-i nimic, descoperirea acestui mare scriitor se face lent, cu fiecare nuvelă şi roman, a acestuia, citite. Editura Nemira vă oferă deja câteva din cărţile sale şi, după, Frank Herbert , cu ciclul Dune, este cel mai editat autor de SF, un prim semn al calităţii operei sale. Dependenţa de opera lui Philip K. Dick se dobândeşte încet, ca şi schizofrenia: lent şi fără remediu.
Sursa: http://nemirabooks.ro
Adauga comentariul tau