Philip K. Dick – Ubik
Dimensiune font:
Am descoperit, ca multi dintre voi, fantasmele din mintea imbibata cu amfetamine a lui Philip K. Dick, prin anii 90, cand Nemira a publicat “Vanatorul de recompense“, “Omul din castelul inalt“, “Ubik” si “Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch“.
Pentru recenzia de mai jos, m-am hotarat sa recitesc “Ubik”, pentru ca, in afara de vagi amintiri despre confuzia dintre real si ireal (lucru care, intre noi fie vorba, este comun aproape tuturor romanelor lui Dick), mare lucru nu-mi mai aminteam.
M-am confruntat cu un lucru paradoxal. Cum e sa citesti un roman scurt, scris intr-un stil destul de sec, cu o sintaxa repetitiva, pur logica, si in acelasi timp sa simti ca te ia ameteala citindu-l? Despre ce e vorba, de fapt?
Romanul se dezvolta pornind de la trei premise:
Conflictul Telepati – Inertiali. Suntem in anul 1992 (romanul a fost scris in 1969, dar se pare ca scriitorii SF de atunci erau mult prea optimisti in legatura cu ritmul de dezvoltare al omenirii), cand esperi, telepati, precogi si altii ca ei pot invada intimitatea sau secretele oricui. Pentru a-i bloca, trebuie sa apelezi la serviciile unui neutralizator inertial.
Semi-viata. In momentul mortii, cei care isi permit sunt plasati in semi-viata, o forma de criogenie, persoana respectiva avand un soi de constiinta si abilitati de comunicare. Cei din lumea reala pot sa-i contacteze, nu foarte des insa, pentru ca si semi-viata se consuma la un moment dat.
Ubik. Medicamentul minune. Panaceu universal. Dick se amuza sa plaseze la inceputul fiecarui capitol un slogan publicitar ridicol, care lauda produsul.
Personajul principal, Joe Chip, ratat si depresiv, vesnic in cautarea monedelor necesare pentru a porni diferiti roboti casnici, este testor de camp psionic intr-o firma al carei scop este neutralizarea interferentelor psihice. Patronul sau, Glen Runciter, tocmai incheie un contract gras, pentru curatarea unor uzine de pe Luna, infiltrate de telepati. Joe Chip strange echipa de inertiali, mai mult sau mai putin schizofrenici, pe care o “condimenteaza” cu o fata cu ochi negrii, frumoasa si perfida, care are capacitatea psihica nemaintalnita de a modifica evenimentele schimband trecutul. Misiunea se dovedeste a fi insa o capcana. O bomba explodeaza. Runcinter este ucis, criogenizat in graba de subalternii sai si plasat in semi-viata. Stop.
De aici intram in lumea lui Philip K. Dick. Caci lucrurile din jurul lui Chip incep sa-si piarda din substanta, totul pare a se degrada, conform legilor entropiei, dar si a regresa, fara sa stim daca este vorba de o intoarcere in timp sau doar de o erodare a realitatii. Nu mai stim ce este real si ce nu, cine este viu si cine este mort. Nu intamplator, subtitlul romanului este “Eu sunt viu, iar voi sunteti morti”*. Personajele sunt prinse intr-un vertij de incertitudine, se degradeaza, nu au de ce sa se agate. Este moartea oare?
Si apoi apare un refugiu. Cineva incearca sa-i ajute si sa le transmita lucrul salvator: Ubik. Un banal spray care poate incetini degradarea. Sau mai mult decat atat. Dumnezeu, poate. Caci ultimul slogan publicitar nu mai e deloc ridicol: “Eu sunt Ubik. Inainte ca Universul sa fie, eu sunt. (…)Eu sunt cuvantul si numele meu nu e niciodata rostit. Numele, pe care nimeni nu-l stie. Mi se spune Ubik, dar nu acesta mi-e numele. Eu sunt. Eu voi fi Intotdeauna.”
Citesc cu sufletul la gura, gasesc explicatiile, lucrurile se lamuresc, senzatia de vertij dispare. Pana cand ajung la ultimul paragraf si simt ca mi-a scapat ceva. Probabil ca o sa ma dumiresc la urmatoarea lectura. Peste cativa ani.
*)Titlu preluat si de Emmanuel Carrere in romanul sau biografic, publicat si de Nemira, si pe care vi-l recomand.
Sursa: http://nemirabooks.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau